A primit vestea! Ce se va întâmpla cu Mădălina Ghenea imediat după ce va naşte

De: Cancan
Publicat: 06/03/2017 | 19:00

Fotomodelul în vârstă de 28 de ani va fi noua imagine a brandului italian Jadea, imediat după ce va aduce pe lume primul său copil, în luna mai a acestui an. De asemenea, Mădălina Ghenea care în prezent trăieşte o poveste de dragoste ca-n filme alături de milionarul Matei Stratan, s-a îngrăşat foarte puţin până acum, pe parcusul lunilor de sarcină. În plus, frumoasa actriţă, care a fost lăudată de către cineaşti după ce a jucat în filmul „Youth“ al regizorului Oscar Paolo Sorrentino, a avut mereu forme demne de invidiat. Tocmai acest atuu a fost cât poate de apreciat de către cei de la firma de lenjerie intimă.

Mai mult, primele şedinţe foto pentru campania publicitară, care va fi lansată la nivel mondial, vor începe la puţin timp după ce aceasta va naşte, iar din câte se pare, ea a acceptat deja şi provocarea de-a poza nud.

Totodată, Mădălina Ghenea îi va lua locul manechinului de origine argentiniană, Maria Belen Rodriguez, în vârstă de 32 de ani. Aceasta a fost imaginea brandului de lenjerie intimă preţ de 10 ani de zile, până în prezent, şi îi va înmâna „ştafeta“ frumoasei românce.

Mădălina Ghenea şi-a anunţat sarcina, în urmă cu câteva zile, într-un mod cât se poate de inedit, atunci când a apărut pe coperta unei reviste cu burtica de gravidă la vedere. În acea poză, manechinul apărea acoperită doar pe jumătate cu o cuvertură fină (mai multe, AICI).