A primit sau nu Patricia 2 milioane de euro de la Mario Iorgulescu: „Era dreptul meu, pentru că mi-a omorât soţul”

Publicat: 05/07/2024 | 10:11
Foto: captură YouTube

Mario Iorgulescu a provocat un accident rutier tragic în care a pierit un tânăr în vârstă de 24 de ani. Dani Vicol, victima accidentului, a lăsat în urmă o soție și doi copii mici fără tată. Fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), nu a fost adus în fața justiției pentru această tragedie, iar pedeapsa inițială de 13 ani și 8 luni de închisoare i-a fost anulată. Patricia Vicol, văduva lui Dani, a povestit despre drama vieții sale, dar și detalii despre cele 2 milioane de euro pe care le-ar fi primit de la Mario Iorgulescu. 

Pe data de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a provocat un accident rutier tragic. După ce fusese la o petrecere într-o localitate lângă București, în jurul orei 03:00 dimineața, a urmat o ceartă cu fosta sa iubită. Cu toate acestea, Mario s-a urcat la volanul mașinii sale și a plecat spre București, deși avea o alcoolemie de 1,96 g/l și se afla sub influența drogurilor. În timp ce circula cu o viteză de 160 km/h, la intersecția de pe șoseaua Chitilei, Mario Iorgulescu a pierdut controlul volanului și a intrat frontal într-un alt autoturism care aștepta la culoarea roșie a semaforului, circulând din sens opus.

Citește și: SOȚIA LUI DANI VICOL, BĂRBATUL UCIS DE MARIO IORGULESCU, A RĂBUFNIT DUPĂ SENTINȚA INSTANȚEI. DECLARAȚII TULBURĂTOARE FĂCUTE DE VĂDUVĂ: „CA UN CÂINE, A MURIT PE CÂMP…”

Ce declarații a făcut Patricia, văduva lui Dani Vicol

Într-un episod al podcastului lui Gojira, Patricia, soția lui Dani Vicol, și-a deschis inima despre cei cinci ani cei mai dificili din viața ei. La doar 21 de ani, a devenit văduvă cu doi copii mici. Într-un moment, în timp ce discuta pe TikTok, un internaut a întrebat-o dacă a primit bani de la Mario Iorgulescu.

„Erau 3 mii de oameni pe live. Eram la masă cu băiatul cel mare și o fată și am un obicei prost, nu îmi selectez mesajele, ce vreau citesc, ce vreau nu citesc. În momentul ăla am citit cu voce tare. Eu am spus atunci că nu mi-a dat Mario Iorgulescu 2 milioane de euro și chiar nu mi-a dat. Dar atunci pe live am răspuns că și dacă mi-ar fi dat nu ar fi problema voastră că mi-a omorât soțul, era dreptul meu.

Cineva m-a filmat când eram pe live și m-a postat. Rar să plâng de mila mea, dar în seara aia am plâns pentru că mi-am văzut reacția pe filmare. (…) Fața mea s-a întunecat. În momentul ăla nu te vezi când reacționezi, mi-au pus și o melodie tristă pe fundal”, a spus Patricia despre subiectul mult discutat apărut pe TikTok.

Tânăra mamă a declarat că nu a primit niciodată niciun ban de la Mario Iorgulescu. În schimb, ea a fost despăgubită cu suma de 350.000 de euro prin intermediul asigurării, acum doi ani. Această sumă a fost utilizată pentru a asigura creșterea copiilor săi și pentru a le asigura o bază financiară solidă pentru viitor.

„Situația cu bani stă în felul următor. Eu de la Mario Iorgulescu nu am luat niciodată niciun cent. În schimb, eu am luat bani de la asigurări, am fost despăgubită cu suma de 350 de mii de euro și eu și copii, acum doi ani. Deja suma a fost folosită pentru creșterea copiilor, când vor fi mari, să nu le lipsească partea financiară. Dar, de la Mario Iorgulescu eu nu am luat niciun ban”, a mai spus văduva în cadrul podcastului lui Gojira.

Citește și: VĂDUVA LUI DANY VICOL, TÂNĂRUL OMORÂT DE MARIO IORGULESCU, A VRUT SĂ-ȘI PUNĂ CAPĂT ZILELOR. SEMNUL DIVIN PE CARE L-A PRIMIT DE LA SOȚ

This browser does not support the video element.