A primit nota 4 la purtare pentru ca si-a ucis mama!
RESTRICTII. Aflata in arest, Alexandra Pintili nu si-a putut vedea tatal (medalion), care a pierdut dreptul de vizita deoarece fiica sa a fost deja vizitata de colegi, iar arestatii au dreptul la o singura vizita pe luna Alexandra Pintili, eleva care a devenit celebra dupa ce si-a casapit mama cu o toporisca, a incheiat semestrul al doilea cu nota patru la purtare. Consiliul profesoral a luat aceasta decizie dupa ce fata a fost pusa oficial sub acuzare si arestata pentru crima. Andrei Dumitrescu Inchisa inainte de finalul oficial al anului scolar, Alexandra Pintili, eleva a Colegiului „Cantemir Voda”, a reusit sa incheie cu bine clasa a X-a. Pintili a terminat cu media generala 8,10, insa a ramas corigenta la purtare. Profesorii au considerat, in consiliu, ca arestarea pentru crima a elevei nu poate fi trecuta cu vederea, chiar daca din punct de vedere scolar a avut o conduita buna. „Avand in vedere ca a avut discernamant, s-a creat o situatie care a fost discutata in consiliu. S-a hotarat ca, in aceste imprejurari, se impune scaderea drastica a notei la purtare”, ne-au explicat fostii dascali ai Alexandrei. In acelasi timp, Paula Iacob, avocata fetei, ne-a declarat ca fostii colegi ai clientei sale au vizitat-o deja in arestul Directiei de Cercetari Penale. Potrivit Paulei Iacob, mai putin norocos a fost Relu Pintili, tatal acuzatei, caruia nu i-a fost permis sa-si viziteze fata. Motivul a fost acela ca arestata are dreptul, prin lege, la o singura vizita pe luna, iar aceasta fusese deja consumata de prietenii ei.
Au plecat acasa cu diplome
Ultima zi de scoala a fost pentru toti elevii una relaxanta. Pustii nu au facut ore, ci au adunat roadele muncii din anul scolar pe care tocmai l-au incheiat. Cei mai sarguinciosi dintre ei au plecat acasa cu diplome sau coronite. Cei care nu au obtinut rezultate prea grozave au fost cu atat mai bucurosi ca au scapat de textele complicate si problemele greu de deslusit. Elevii din ani mai mari au preferat sa sarbatoreasca acest final de an scolar prin parcuri sau la terase. (I.C.)