A preferat Copacabana in locul Rapidului!

De: Cancan
Publicat: 14/01/2011 | 00:00
CONTRAST. Ezequias se relaxeaza la soare, in timp ce Lazar sau Bornescu alearga de zor prin zapada de la Pro Rapid

Rapid s-a reunit la inceputul acestei saptamani, insa de la primul antrenament al anului au lipsit toti fotbalistii straini din lot. Acestia au fost suparati din cauza faptului ca sunt neplatiti din octombrie si au decis sa-si prelungeasca vacanta. Totusi, la vizita medicala efectuata ieri au fost prezenti aproape toti strainii, singurii absenti fiind Marcos Antonio, Rui Duarte si Cesinha. Printre cei care au revenit la sentimente mai bune fata de gruparea din Grant s-a aflat si Ezequias, care, fata de cei mentionati mai sus, a ales sa-si prelungeasca vacanta cu numai doua zile. Fundasul a profitat din plin si a petrecut timpul liber pe celebra plaja Copacabana, dar si la piscina, in compania prietenilor apropiati. Pe langa faptul ca este neplatit, Ezequias a luat aceasta decizie si dupa ce a consultat temperaturile din Bucuresti, mult scazute fata de cele din Brazilia, unde media in aceasta perioada a anului este de 30 de grade.