JUSTITIARUL. Petru Bucur Volk a facut o profesie din a contesta si a da in judecata personalitati ale vietii publice romanesti IRITARE. Mircea Sandu a fost deranjat de insistenta lui Volk si l-a dat in judecata pentru calomnie si hartuire, dar a pierdut procesul VESTITI. Chippendales este una dintre cele mai cunoscute trupe de striptease masculin si a sustinut mai multe concerte pentru femeile din Romania Andrei Coanda Omul de afaceri Petru Bucur Volk l-a invins intr-un proces pe Mircea Sandu, in care seful FRF il acuza de hartuire. Povestea acestei rafuieli este, insa, una cu totul aparte si poate fi o pilda pentru toti oamenii de fotbal care au pierdut, de-a lungul timpului, razboaie cu Nasu. Povestea incepe in anul 2003. Mircea Sandu declara, intr-un interviu, ca pariaza, cu oricine are curaj, ca Romania va invinge Danemarca la Bucuresti. Chivu si ceilalti au fost umiliti de danezi, cu scorul de 2-5, iar Nasu a aflat ca un om de afaceri a depus, inaintea meciului, la redactia Evenimentului Zilei, o fila de cec de 2.000 de euro, in care tinea pariul, ca nationala va pierde. Dupa meci, mi-a promis ca-mi da banii. Exista martori. Acum refuza sa discute cu mine, desi l-am cautat de atatea ori si la federatie, si la domiciliu si chiar acasa la mama dansului. Este regretabil ca un om de talia dumnealui se ascunde dupa fusta secretarelor si a sotiei. Mircea Sandu nu a stat cu mainile in san si l-a dat in judecata pe Petru Bucur Volk pentru calomnie si hartuire, dar zilele trecute seful FRF a pierdut procesul, din lipsa de probe. Spre deosebire de renumita trupa de strip-tease masculin Chippendales, care a avut castig de cauza intr-un proces intentat de Volk, cel care ii daduse in judecata pentru ca nu i s-a permis accesul la spectacolul lor. Explicatia omului de afaceri este de-a dreptul savuroasa: Nu sunt homosexual, dar am vrut sa intru la show pentru a invata cum sa-mi seduc nevasta. Personajul pitoresc nu s-a oprit insa aici si a continuat lupta cu Nasu. In urma cu trei saptamani, el a protestat in fata sediului UEFA, de la Nyon, si promite ca nu se lasa: Cat timp va fi intr-o functie publica, la UEFA sau la FRF, nu voi renunta. Nu tin neaparat sa-mi plateasca banii, desi demersurile m-au costat deja cam 1.200 de euro. Totusi, nu-mi pare rau de bani, pentru ca in Elvetia am facut si putin turism.
Petru Bucur Volk este deja un procesoman celebru. Pe langa litigiul pe care l-a avut cu stripperii de la Chippendales, omul de afaceri romano-german a contestat, inaintea alegerilor prezidentiale, candidaturile lui Traian Basescu, Mircea Geoana, Crin Antonescu si Constantin Ninel Potarca. Vechi in aceasta meserie, Volk este cel care a contestat, in 1996, candidatura lui Ion Iliescu la functia de presedinte. Toate aceste contestatii au fost, insa, respinse, singurul succes notabil fiind chiar cel in fata lui Mircea Sandu.