A pariat sau nu Gigi Becali pe victoria echipei sale? „Păi verifică prima dată!”
După ce FCSB a pierdut, cu 0-2, în fața celor de la Nordsjaelland în a doua manșă din turul trei preliminar al Conference League, Gigi Becali a făcut o dezvăluire uluitoare. Latifundiarul din Pipera a anunțat că a pariat nu mai puțin de 20.000 de euro pe calificarea echipei sale. Declarația lui Becali a intrat în atenția celor de la FRF, care a făcut o sesizare către UEFA. Conștient că ar putea fi sancționat, Becali susține că nu a pariat, de fapt, niciun ban pe un succes al echipei sale.
Joi, 17 august, în Danemarca, FCSB a pierdut, cu 0-2, în fața celor de la Nordsjaelland în manșa a doua din turul trei preliminar al Conference League. Astfel, după cele două manșe, Nordsjaelland s-a calificat în play-off-ul competiției cu scorul general de 2-0.
FRF s-a sesizat după autodenunțul lui Gigi Becali. Cazul a ajuns și la UEFA
La o zi după înfrângerea suferită de FCSB în Danemarca, Gigi Becali a făcut o dezvăluire uluitoare. Convins că echipa sa va obține un succes în fața celor de la Nordsjaelland, latifundiarul din Pipera a pariat nu mai puțin de 20.000 de euro pe calificarea FCSB-ului, prin intermediul unui intermediar. Mai mult, Becali a intenționat să parieze 50.000 de euro, însă a suma era prea mare și nu a fost acceptată.
Autodenunțul lui Gigi Becali a intrat în atenția celor de la Federația Română de Fotbal, care au făcut o sesizare în acest sens către UEFA. În plus, în articolul 60 din Regulamentul Disciplinar al FRF se explică foarte clar ce pedepse riscă oamenii din fotbal care pariază. Astfel, dacă va fi găsit vinovat, Gigi Becali riscă să fie amendat cu 300.000 de lei și să i se interzică orice participare la activitățile legate de fotbal timp de 2 ani.
„Federația Română de Fotbal a luat act de declarațiile făcute de domnul George Becali. Având în vedere că acestea fac referire la un meci disputat într-o competiție organizată de UEFA, FRF se află în acest moment într-un dialog cu forul de la Nyon. Informații suplimentare vor fi comunicate imediat ce acestea vor fi disponibile”, a transmis FRF, potrivit ProSport.
Gigi Becali neagă că ar fi pariat pe un succes al FCSB-ul în Danemarca
Conștient de faptul că ar putea fi sancționat aspru pentru declarația sa, Gigi Becali a dorit să clarifice situația. Mai exact, latifundiarul din Pipera susține că nu a pariat niciun ban, ci doar l-a sfătuit pe un cunoscut de-al său care dorea să parieze pe calificarea FCSB-ului. În plus, Becali a trimis câteva săgeți spre cei de la FRF, care, în opinia sa, ar trebui să verifice situația înainte de a sesiza UEFA.
„Eu spun că am câștigat un miliard ieri, la loto. În viață e ceea ce faci, nu ce zici! Nu există așa ceva. Ei dacă n-au ce face… Păi, tu, că federație, verifică tu prima dată! Că și tu ai calitatea asta.
Eu zic ce vreau la televizor, care-i treaba? N-am pariat nimic, a vrut unul să parieze, i-am zis să o facă pe răspunderea mea. Unul de prin Elveția, mi-a spus că vrea să pună, că e cota 7.
I-am zis să pună 20.000 de euro, doar nu era mare lucru pentru el. La mintea lui Burleanu, intră și asta. Hai, lasă-mă cu tâmpeniile”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
(NU RATA: Șumudică, aproape de FCSB! Adrian Mititelu a dezvăluit negocierile secrete purtate de Gigi Becali)