A oprit circulatia in Bucuresti
Interes. Vedeta Antenei 1 a reusit sa blocheze bulevardul Mihai Bravu cu spectacolul de artificii pe care l-a regizat la „Bucharest Golden Nights” Prima editie a celui mai mare festival de pirotehnie din Europa, „Bucharest Golden Nights”, s-a incheiat, sambata seara, cu un spectacol superb de artificii care i-a determinat pe bucuresteni sa isi opreasca masinile in mijlocul strazii si sa priveasca cerul. In jurul orei 22.30, bulevardul Mihai Bravu, artera care oferea cea mai buna priveliste spectatorilor neplatitori de bilet, a fost pur si simplu blocat, oamenii parcandu-si masinile inclusiv pe linia de tramvai pentru a asista incantati la show-ul regizat de nimeni alta decat vedeta Antenei 1, Mihaela Radulescu. Spectacolul a fost incheiat cu un recital de senzatie al Loredanei, care l-a invitat sa cante si pe castigatorul italian al festivalului. Un alt participant la festival, in afara concursului propriu-zis, a fost si Catalin Botezatu, care, dorind sa se alinieze si el temei, si-a accesorizat colectia cu efecte pirotehnice de senzatie. Designerul a marturisit dupa show ca a avut emotii foarte mari, pentru ca s-a temut ca manechinului, caruia ii impodobise capul cu niste ornamente in flacari, sa nu ii ia foc parul. (U.M.V.)