Theo Rose va deveni în curând mamă. Cunoscuta artistă așteaptă cu sufletul la gură acest moment, care ar putea avea loc din clipă în clipă. Recent, vedeta le-a transmis celor care o urmăresc un mesaj legat de nașterea fiului său. Iată ce a spus artista.
Theo Rose mai are foarte puțin până când își va putea strânge băiețelul în brațe. Cu toate acestea, șatena nu a putut să stea departe de scenă, astfel că, în ultimele zile, a fost prezentă în fața fanilor săi la câteva spectacole. Artista a făcut față cu brio tuturor evenimentelor pe care le avea planificate, deși poate să nască în orice moment.
„Nici nu vă mai zic că n-am stat acasă, că nici nu vă așteptați la altceva. Am fost la control și mi-a zis doamna doctor că pare că mai vrea să stea (n.r.: bebelușul). Am zis: da? Foarte bine, că și așa mai avem o chestie de filmat și i-am zis că nu mai apuc să filmez, că nasc. M-am dus la Malvina și la Andreea, haideți fetelor că am o idee, un look, și am făcut o filmare repede cu telefonul, pac, pac. Și gata!”, a povestit Theo Rose pe Instastory.
CITEȘTE ȘI: THEO ROSE ȘI ANGHEL DAMIAN FAC PASUL URMĂTOR! DECIZIA IMPORTANTĂ PE CARE CEI DOI AU LUAT-O
Theo Rose își dorește să nască natural, deși îi este teamă de acest proces.
„Îmi mai e frică, da. Am zile când mă mai tem. M-am hotărât să nasc natural. E o experiență diferită pentru fiecare femeie. Unele trec ușor prin asta, altele au un travaliu lung și dureros, acum Dumnezeu știe cum o fi. Am și zile în care sunt curajoasă și zic: ‘Bă, mai bine suport câteva ore travaliu și după aia mă refac și pot să-mi continui viața, mai ales că eu am problema aia cu operațiile, nu m-am operat niciodată de nimic și-mi doresc foarte tare să trec prin experiența asta fără operație, că nu vreau. Pot să evit, vreau să evit. Dar vedem ce-o fi”, spunea, în urmă cu ceva timp, Theo Rose, pe Instagram.
Pe pagina sa de Instagram, Theo Rose obișnuiește să își țină fanii la curent cu tot ce face. În urmă cu doar câteva ore a publicat o fotografie cu următorul mesaj: „Nu. Nici azi”, ceea ce înseamnă că micuțul Sasha se lasă așteptat.
Celebra artistă și regizorul serialului Clanul au ales două prenume pentru primul lor copil: Sasha și Ioan. Primul prenume provine din grecescul Alexandros, care înseamnă „protector al bărbaților sau al oamenilor”.
Ioan este un derivat de la Ion, din ebraică, și înseamnă „Dumnezeu a avut milă”. Numele este unul dintre cele mai frecvent întâlnite la popoarele creștine și amintește de dragostea eternă a Mântuitorului pentru oameni.
„Mi se pare un aspect important, având în vedere faptul că știi foarte puține lucruri despre copilul tău în momentul în care îi alegi niște nume, pe care el o să le poarte în spate tot restul vieții. Eram curioasă de cum se întâmplă chestia asta. Inițial noi am crezut că avem fetiță, pentru că pe vremea cu anxietatea mea, încercând să mă vindec am mers pe la tot felul de terapii, și vreo doi terapeuți mi-au spus că eu voi fi mamă de fete. Pentru că eu am această energie masculină care trebuie echilibrată cu cea feminină și am nevoie de niște prezențe feminine care să-mi înmoaie sufletul și energia. Mă rog, niște chestii d-astea. După care doamna doctor, pe la vreo 10 săptămâni de sarcină, și-a dat seama de sexul bebelușului și a încercat să ne facă o glumă tocmai ca gender reveal-ul să aibă mai mult farmec.
Așa că ne-a spus că o să fie fetiță. Doamna doctor a avut o reacție în fața monitorului, uitându-se, analizându-ne copilul, și noi am presupus că e clar ce se întâmplă și evident o să avem băiat. Atunci doamna doctor, pentru că știa că vrem să facem petrecerea aia de gender reveal a încercat să disimuleze și a zis: ‘Sunt mai mari șanse să fie fetiță’. Și în toată zăpăceala aia o crezi pe cuvânt. În ziua petrecerii, deși eram aproape siguri că vom avea fetiță, eu speram în sufletul meu că vom avea un băiat, pentru că mă blocasem pe numele Sasha. Pur și simplu mi-a venit în minte numele ăsta, nu l-am ales și mă blocasem. Deși există și fete pe care le cheamă Sasha, nu mi-am imaginat niciodată că voi avea o fetiță pe care să o cheme așa, mă blocasem la un băiețel cu ochii verzi”, a povestit Theo Rose despre alegerea numelui.