A născut Theo Rose sau nu? Misterul dispariției de pe rețelele de socializare a fost descifrat chiar de cântăreață: „Mi s-a luat”

Publicat: 31/05/2023 | 17:01
Theo Rose mai are puțin până va naște/ Foto: Instagram

Theo Rose este una dintre cele mai iubite artiste de la noi din țară. A cunoscut succesul odată cu participarea la „Bravo, ai stil”, acolo unde și-a pus talentul în valoare și telespectatorii au văzut-o fix așa cum este. De atunci, lucrurile au mers ca pe roate pentru cântăreață. A lansat piese pe bandă rulantă, are colaborări de succes, iar viața ei sentimentală a luat o întorsătură neașteptată. Se iubește cu Anghel Damian și vor avea un băiețel!

Theo Rose trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Anghel Damian, un regizor român. Cunoscuta artistă este în culmea fericirii de când a aflat că este însărcinată. Vedeta urmează să devină mămică în doar câteva zile și abia așteaptă să-l țină în brațe pe micuțul Sasha, În urmă cu ceva vreme, jurata de la Vocea României spunea, în glumă, pe rețelele de socializare că dacă „dispare” pentru o perioadă de pe internet, lumea să știe că ea a născut. Ei bine, internauții au băgat de seamă, iar în ultimele zile când Theo a fost puțin absentă, toată lumea a crezut că a devenit mamă.

CITEȘTE ȘI: THEO ROSE A ARUNCAT BOMBA! ARTISTA LE-A DAT VESTEA CEA MARE FANILOR. „VĂ ȚIN LA CURENT”

Pentru a lămuri lucrurile, actrița a venit cu detalii neștiute despre marele eveniment din viața ei ce tocmai se apropie. Pe instastory, Theo Rose a explicat de ce nu a mai fost prezentă pe rețelele de socializare în ultimele zile: „Bă, voi nu vă luați după mine că dacă nu postez pe rețele am născut. Că n-am născut. Am zis până acum în fiecare zi că nasc, că nasc și nu am născut. Deci nu e nimic… Lăsați așa. Dacă vrea el să stea acolo și îi e bine, eu îl țin până la doi ani, că nu mă deranjează. Și așa e lumea rea. Acum fără glumă, dacă nu postez înseamnă că nu am avut timp, am fost obosită sau pur și simplu nu mai am chef, mi s-a luat”.

CITEȘTE ȘI: PASIUNEA BOLNĂVICIOASĂ PE CARE THEO ROSE A FĂCUT-O PENTRU ACEST BĂRBAT, RECUNOSCUTĂ DE VIITOAREA MĂMICĂ: „ERA O RELAȚIE TOXICĂ, IAR EU ERAM CAPABILĂ SĂ FAC MULTE”

Când va naște Theo Rose

Celebra cântăreață a dat de înțeles, în mediul online, că 5 iunie ar fi data la care micuțul Sasha o să vină pe lume. Vedeta abia așteaptă să-și strângă copilul la piept. A postat pe Instagram mai multe fotografii cu burtica de gravidă, care au adunat mii de aprecieri din partea fanillor ei. „Să găsim o semnificație acestui 5. 5 minute până la livrare… n-are cum. 5 ore… slabe șanse. Aș fi început să simt deja. Cred. 5 zile… foarte probabil. Să fie 5 iunie data? Și asta e posibil. Vedem dacă e întâmplătoare postarea asta. Vă țin la curent”, a fost mesajul postat de Theo Rose.

Theo Rose mai are puțin până va naște/ Foto: Instagram