Toată planeta așteaptă cu sufletul la gură vestea cea mare, însă nu se exclude faptul ca acest lucru să se fi întâmplat deja! Totul a plecat de la o informare făcută de către reprezentanții Palatului Regal.
Meghan Markle și Prințul Harry se pregătesc de venirea pe lume a primului lor copil, iar fanii Familiei Regale din Anglia sunt în căutarea oricărui semn care ar putea să sugereze că în sfârșit a sosit marele moment.
Anul trecut, pe 15 octombrie, palatul Kensington a anunţat că ducesa Meghan de Sussex este însărcinată, iar copilul, al șaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, se va naște în primăvara anului 2019. La începutul lunii aprilie, Meghan și Harry au anunțat că au decis să păstreze discreţia privind detaliile legate de naştere, urmând să dea vestea cea mare după „ce vor avea oportunitatea de a celebra în privat evenimentul ca o nouă familie”.
Unii dintre fanii Ducilor de Sussex și-au exprimat nemulțumirea pe rețelele de socializare după ce au aflat că, pe lângă faptul că nu vor fi anunțați imediat că bebelușul a venit pe lume, Meghan Markle a decis să nu nască la aripa Lindo a spitalului St. Mary′s, din Paddington, acolo unde au venit pe lume copiii Prințesei Diana și cei ai lui Kate Middleton.
La casa de pariuri Ladbrokes, joi este ziua dată ca favorită pentru nașterea bebelușului regal. Acest lucru ar însemna că acesta ar avea o aniversare comună cu verişoara sa, prinţesa Charlotte, fiica Ducilor de Cambridge, anunță libertatea.ro.
Tot aici, posibilitatea ca Meghan să nască săptămâna aceasta are o cotă de 1/6, potrivit Mediafax. Palatul Kensington a anunţat pe 1 mai că Prinţul Harry va pleca la Amsterdam săptămâna viitoare pentru o vizită oficială. Asta înseamnă că Meghan Markle fie a născut deja, fie va naşte în următoarele două zile, mai notează presa britanică.
De cealaltă parte, The Sun a publicat joi un articol în care anunță că bebelușul Ducesei de Sussex nu a venit încă pe lume. O sursă apropiată de Familia Regală a declarat că Meghan „categoric nu a născut”.