A murit și al doilea bebeluș din Suceava, infectat cu COVID-19. Micuțul era la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iaşi
A murit și al doilea bebeluș din Suceava, infectat cu COVID-19. Micuțul a fost transferat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iaşi.
Micuțul a fost transferat la spitalul din Iaşi în urmă cu două săptămâni, alături de un alt bebeluş. Ambii erau infectați cu noul coronavirus și suferea și de alte afecțiuni: ”De la începutul valului patru am înregistrat trei decese, toţi copiii aveau patologie asociată importantă. Ceea ce e îngrijorător e că în ultima săptămână am internat doi copii tot COVID pozitiv dar care asociază patologii grave, un sindrom hemolitic uremic care a intrat în terapie de epurare extrarenală şi un copil cu meningococcemie, în stare gravă, ambii pacienţi fiind pozitivi”, a declarat dr. Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii Sf. Maria.
Totodată, în ultimele 24 de ore, doi tineri în vârstă de 18 și 19 ani s-au stins din viață după ce s-au infectat cu noul coronavirus. Este vorba de un băiat din Ialomiţa şi altul din Harghita, ambii nevaccinați. În același interval, și-au mai pierdut viața şi alţi trei tineri din categoria de vârstă 20 – 29 de ani. Cei trei erau nevaccinați, fără comorbidități.
Coronavirus România, 6 octombrie
În intervalul 05.10.2021 (10:00) – 06.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 331 de decese (177 bărbați și 154 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
Dintre cele 331 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, două la categoria de vârstă 10-19 ani, trei la categoria de vârstă 20-29 ani, cinci la categoria de vârstă 30-39 ani, 11 la categoria de vârstă 40-49 ani, 32 la categoria de vârstă 50-59 ani, 76 la categoria de vârstă 60-69 ani, 110 la categoria de vârstă 70-79 ani și 91 la categoria de vârstă peste 80 ani.
202 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 14 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 15 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Sunt raportate trei decese anterioare intervalului de referință, produse în luna septembrie, ale unor pacienți din Municipiul București. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 328 de decese.