În seara aceasta, o informație falsă a fost distribuită inițial în presă, potrivit căreia Florin Salam ar fi murit, apoi pur și simplu a „explodat” pe rețelele de socializare. La scurt timp după ce informația a fost distribuită masiv, ”Regele Manelelor” a postat pe contul său oficial un mesaj prin care le-a transmis fanilor că este în viață și că așteaptă să se întoarcă pe scenă. Însă, bizar este că… postarea a fost ștearsă.
În cursul serii de sâmbătă, 13 august 2022, în spațiul public a apărut informația potrivit căreia Florin Salam, „Regele Manelelor”, s-ar fi stins din viață. Informație care, în scurt timp, a fost infirmată chiar de fiica lui, Betty Salam, pe rețelele de socializare. Apoi, imediat ce rețelele de socializare au „explodat” pur și simplu cu această informație șocantă, cântărețul a transmis și el un mesaj!
Florin Salam a notat, printr-o postare pe Facebook, faptul că este în viață și că se va întoarce, în curând, pe scenă. Bizar este faptul că, la scurt timp după ce ”Regele” a postat acest mesaj… a dispărut.
”Dragilor, voi fi scurt și la obiect. Nu, nu am murit. Iar, din păcate, această informație reprezintă o palmă dură asupra credibilității presei din România. ne vom revedea curând la concerte. Vă doresc sănătate tuturor. Rușine Pro TV”, este mesajul pe care Florin Salam l-a postat pe rețelele de socializare, după ce a fost distribuită informația potrivit căreia acesta ar fi decedat pe patul de spital.
Informația reală poate fi consultată aici: BREAKING NEWS. “FLORIN SALAM A MURIT!!” ADEVĂRUL DESPRE INFORMAȚIA CARE A BULVERSAT ROMÂNIA SÂMBĂTĂ SEARA
Vezi și ROXANA DOBRE, DECLARAȚIE ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU CANCAN. CE A SPUS DESPRE FLORIN SALAM
În cursul serii de sâmbătă, 13 august, zvonul că Florin Salam a încetat din viață a devenit subiect național în doar câteva minute. Rețelele de socializare au „explodat” cu mesaje. Tzancă Uraganu este unul din maneliștii care vin cu vești legate de Florin Salam.
”Îmi este greu să pronunț așa ceva, dar Florin Salam nu a murit, ferească Dumnezeu. Am primit foarte multe mesaje. Este internat la spital, infectat cu Covid, așa cum știe toată lumea și așteptăm să fie bine și să-și revină cât mai repede. Florin Salam este într-o stare stabilă”, a spus Tzancă Uraganu pe TikTok.