A murit Ron Ely, celebru pentru rolul său ca „Tarzan”. Actorul avea 86 de ani
Actorul american Ron Ely, cunoscut pentru rolul lui Tarzan în serialul de televiziune cu același nume din anii ’60, a murit. Actorul avea 86 de ani.
Anunțul trist a fost făcut de fiica acestuia, Kirsten Casale Ely, prin intermediul unei postări pe Instagram, informează BBC.
„Lumea a pierdut unul dintre cei mai buni bărbați pe care i-a avut vreodată, iar eu mi-am pierdut tatăl”, a transmis ea pe Instagram.
Serialul „Tarzan” a fost difuzat inițial de NBC între 1966 și 1968, timp în care actorul a avut o serie de accidentări, deoarece își făcea singur cascadoriile. Mai mult, Ely a și fost atacat de animale în mai multe rânduri în timpul filmărilor.
CITEȘTE ȘI: LA APROAPE 3 ANI DE CÂND A MURIT, PROCESUL LUI PETRICĂ MÎȚU STOIAN SE COMPLICĂ
Cine a fost Ron Ely
După ce s-a retras din actorie, în 2001, Ely a devenit scriitor și a publicat două romane. El a revenit pentru puțin timp la actorie într-un film de televiziune, Expecting Amish, în 2014.
În anii ’80, el a apărut în alte programe de televiziune de succes, inclusiv comedia The Love Boat, dar și în Wonder Woman, alături de Lynda Carter. Născut în Texas în 1938, Ely s-a căsătorit cu iubita sa din liceu în 1959, de care a divorțat doar doi ani mai târziu.
De asemenea, era cunoscut pentru că a fost prezentatorul Miss America la începutul anilor ’80. De altfel, la una dintre edițiile concursului el și-a cunoscut-o pe Valerie, cea care avea să îi devină mai apoi soție. Ron Ely și soția sa, Valerie, au avut împreună trei copii.
Ely a murit în casa sa din Los Alamos din Santa Barbara, California, pe 29 septembrie, însă moartea lui a fost anunțată abia miercuri.
„Tatăl meu a fost cineva pe care oamenii îl numeau erou. A fost actor, scriitor, antrenor, mentor, familist și lider. Eu l-am cunoscut ca tată, iar asta a fost o minune trimisă din Rai”, a scris fiica sa pe Instagram.
CITEȘTE ȘI: LAURA CRIȘAN, REȚINUTĂ PENTRU OMOR CALIFICAT! ȘI-AR FI UCIS TATĂL ÎN STIL MAFIOT