Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, fratele mai mare al naturalistului şi prezentatorului de televiziune britanic David Attenborough, a murit duminică, la vârsta de 90 de ani, potrivit fiului acestuia.
Una dintre cele mai mari realizări ale lui Richard Attenborough a fost filmul dedicat Mahatmei Gandhi, pentru care a câştigat un premiu Oscar pentru cel mai bun regizor.
Însă el a devenit celebru şi prin rolurile sale, printre care se numără cel al proprietarului parcului tematic din „Jurassic Park”.
Richard Samuel Attenborough s-a născut pe 29 august 1923, în Cambridge, Marea Britanie. A primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii în 1976 şi pe cel de baron în iunie 1993. Tatăl său, Frederick, a fost profesor universitar, iar mama sa s-a aflat printre cei care au denunţat dictatura lui Francisco Franco şi i-au ajutat pe refugiaţii spanioli.
Richard Attenborough, care îşi dorea să fie actor încă de la vârsta de patru ani, a obţinut o bursă la Royal Academy of Dramatic Art în 1941. În acelaşi an a debutat pe scena de teatru londoneză (West End), iar, în 1942, a jucat primul său rol într-un film, ”Mai presus de toate/ In Which We Serve”, de Noel Coward.
Ulterior s-a alăturat Royal Air Force (Forţele aeriene britanice), devenind pilot, iar, în 1944, a făcut voluntariat pentru o unitate de filmare care activa în Germania.
Attenborough a jucat multe roluri de oameni slabi şi neadaptaţi, după cel de-Al Doilea Război Mondial, în filme precum „Brighton Rock”, „Şedinţă de spiritism într-o după-amiază ploioasă/ Seance on a Wet Afternoon” şi „10 Rillington Place”.
G.C.