A murit prezentatoarea TV Carmen State la 51 de ani!
Este doliu în lumea televiziunii din România. Îndrăgita prezentatoare Carmen State murit la vârsta de 51 de ani. Deocamdată, nu se știe care este cauza decesului. Regretata vedetă a fost o reprezentantă de marcă a etniei rome și nu s-a ferit să vorbească despre asta în public. Ea era gazda emisiunii “Fără etichetă”, care rula pe TVR 1.
Citește și: Cauza morții lui Carmen State. Apropiații prezentatoarei TV sunt distruși de durere
Carmen State a murit la 51 de ani
Carmen State a plecat de pe această lume, iar vestea tristă i-a șocat pe apropiații jurnalistei. La scurt timp după ce s-a răspândit informația, pe pagina de Facebook a prezentatoarei TV au apărut mai multe mesaje de condoleanțe.
“Nașa ta nu te va părăsi niciodată! Să crezi din tot sufletul, că este adevprat!” este mesajul sfârșitor postat de Delia Grigore, una dintre cele mai apropiate persoane ale regretatei vedete.
Carmen State, singură în ultima vacanță, deși se simțea rău
Cu doar câteva zile înainte de a muri, Carmen State a postat pe contul ei de Facebook mai multe fotografii din vacanță. Alături de poze, jurnalista a postat și un mesaj pentru prietenii virtuali.
“Se vede sau nu… Sunt la Herculane! Ce va spune asta? Cum? Ca am îmbătrânit? În niciun caz!”, a scris Carmen State pe contul ei de Facebook.
Pe 16 iulie, realizatoarea TV a urcat pe celebra rețea de socializare trei imagini făcute în trei locuri diferite din vacanța în care a plecat, în ciuda faptului că se simțea rău, așa cum de altfel susțin apropiații ei la una dintre pozele de mai jos.
“Nu cred. Ai plecat singura? De ce a plecat de capul ei?”, “Da, și se simte rău”, “Te iubesc, te rog, vino acasă!” sunt mesaje apărute la fotografia din stâga colajului de mai jos.
Carmen State – biografie
Carmen State era prezentatoarea emisiunii “Fără etichetă”, care rula la TVR 1 și care cuprindea documentare, interviuri, ştiri și reportaje cu teme din domeniul social şi educativ, portrete, emisiuni muzicale cu şi despre oameni simpli şi emisiuni despre personalităţi ale etniei rrome. Regretata jurnalistă nu a pierdut nicio oportunitate în a arăta că și în rândul rromilor există tineri și oameni valorosi. Printre emisiunile pe care le-a mai moderat se numără: “Opre Roma (n.r.: Ora Romilor)” și “Conviețuiri” la TVR 1, “Din Viaţa romilor” – TVR 1 şi TVR 2, “Toţi împreună” – TVR 3, “Sub Aripa Muzei” – TVR 2, “Uşi deschise” – TVR i, “Identităţi” – TVR 2, “Împreună în Europa” – TVR 2, “Primul Pas” – TVR 2.