Preotul Petrea Petrea, paroh al bisericii „Tuturor Sfinților” din Cartierul Sud Focșani, a murit. El se afla internat la Spitalul Fundeni, din Capitală. Avea 63 de ani, era revoluționar și participant la demonstrațiile Colectiv.
Moartea preotului Petrea din Focșani s-a produs pe 29 iunie 2020, la Spitalul „Fundeni” din București, acolo unde era internat de câteva săptămâni. Boala gravă de care suferea l-a adus pe preot în faza unor complicații medicale, iar medicii nu l-au mai putut salva.
Preotul Petrea Petrea, din Focșani, a murit pe 29 iunie, la Spitalul Fundeni, unde se afla de câteva săptămâni. Cine a fost preotul Petrea Petrea? Slujea ca paroh în biserica pe care a ridicat-o în cartierul Sud din Focșani cu ajutorul credincioșilor – Biserica ”Tuturor Sfinților” – între 1994 și 2010. Ar fi împlinit 64 să-l salveze, scrie ziaruldevrancea.ro.
Petrea Petrea era revoluționar cu certificat, după participarea sa la evenimentele din Decembrie 1989. S-a numărat, de asemenea, printre protestatari în noiembrie 2015, după tragedia de la Clubul Colectiv. Preotul Petrea Petrea a candidat independent la postul de primar al municipiului Focșani în anul 2012. Între anii 1990-1992 a fost viceprimar al municipiului Focșani. (NU RATA: UN REGIZOR A MURIT DUPĂ CE A FOST SCĂPAT DE PE TARGĂ: ”SPITALUL, UN LABORATOR AL MORȚII”)
Preotul Petrea Petrea a fost depus în Biserica „Tuturor Sfinților” din Focșani, iar slujba de înmormântare este programată pentru joi.