A MURIT! O scriitoare celebră, castigatoare a premiului Nobel, s-a stins din viata. Milioane de oameni i-au citit cărtile!

De: Cancan
Publicat: 17/11/2013 | 17:45

De-a lungul impresionantei sale cariere a fost distinsă cu cele mai prestigioase premii literare din Europa, iar în 2007 Doris Lessing a devenit a unsprezecea femeie căreia i s-a decernat premiul Nobel pentru literatură, informează theguardian.com.

Comitetul Nobel a ales atunci să recompenseze „povestitoarea epică a experienţei feminine, care, cu scepticism, ardoare şi forţă vizionară analizează o civilizaţie divizată”, a indicat într-un comunicat remis la momentul respectiv Academia suedeză.

Doris Lessing a fost şi cel mai în vârstă deţinător al premiului Nobel pentru literatură. La data premierii, în 2007, ea avea 88 de ani.

Doris Lessing (Doris May Tayler) s-a născut în Persia (actualul Iran) pe 22 octombrie 1919, din părinţi britanici, potrivit Editurii Polirom, care i-a publicat cărţile în limba română.

Ulterior, familia ei s-a mutat în Rhodesia de Sud (în prezent, Zimbabwe). Primul roman, „The Grass Is Singing”, o reflectare a propriei copilării petrecute în Africa neagră, a apărut în 1949. Atrasă de ideologia comunistă, se disociază definitiv de aceasta pe la mijlocul anilor ’50, în urma denunţării abuzurilor regimului stalinist.

Între 1951 şi 1959 publică ciclul „Children of Violence”, apoi inovatorul „Carnet auriu” (1962), experiment literar şi joc îndrăzneţ cu multiple perspective, considerat o adevărată Biblie a feminismului.

În anii ’70 şi ’80 urmează seria romanelor „despre spaţiul interior”, printre care se număra „O coborâre în infern” (1971; Polirom, 2007), „Memoirs of a Survivor (Memoriile unei supravieţuitoare, 1974)” şi ciclul romanelor SF („Canopus in Argos: Archives”, 1979-1983). Ulterior publică „Al cincilea copil” (1988), „Love, Again” (1996) şi „Ben, in the World” (2000).

Pentru „Under My Skin: Volume One of My Autobiography, to 1949 (1995)” i-a fost decernat James Tait Black Memorial Prize. A doua (şi ultima) parte a autobiografiei sale, „Walking in the Shade”, apărută în 1997, a fost nominalizată la National Book Critics Circle Award.

Dintre romanele sale, la Editura Polirom au apărut în traducere: „O coborâre în infern” (2006), „Poveştiri africane” (2008), „Al cincilea copil” (2008), „Memoriile unei supravieţuitoare” (2010), „Carnetul auriu” (2011) şi „Mitra” (2011).