A murit o celebră cântăreață de jazz! A fost premiată cu trei Grammy

Publicat: 14/12/2018 | 12:41

Cântăreața de muzică soul și jazz Nancy Wilson, premiată cu trei Grammy, a murit la vârsta de 81 de ani, a anunțat managerul acestuia, care nu a precizat cauza decesului, potrivit contactmusic.com, scrie Mediafax.

Artista, celebră pentru hituri precum „Guess Who I Saw Today” și „(You Don’t Know) How Glad I Am” și care a fost o sursă de inspirație pentru cântărețe ca Nnenna Freelon, Patti Labelle și Anita Baker, a murit în locuința ei din Pioneertown, California, miercuri.

Nancy Wilson a acoperit o gamă largă de genuri muzicale, inclusiv R&B și gospel, dar nu îi plăcea să fie catalogată ca artist jazz, ci ca „stilist muzical”.

Într-un interviu acordat în 2010, Nancy Wilson a declarat: „Muzica pe care o cânt astăzi este muzica pop a anilor 1960. Nu mă consider muzician de jazz (…) Iau versurile și îmi pun amprenta asupra lor. Mă consider un interpret de versuri”.

Pe parcursul unei cariere de cinci decenii, timp în care a lansat peste 70 de albume, Nancy Wilson a jucat și pe Broadway, New York.

A primit trei premii Grammy, inclusiv unul pentru albumul din 1964 „How Glad I Am”, și a pus capăt turneelor în 2011.

Nancy Wilson a fost și o activistă pentru drepturile civile și a fost inclusă în International Civil Rights: Walk of Fame în 2005.

De asemenea, a avut propriul show TV, pe postul NBC, „Nancy Wilson Show”, în 1967, la momentul respectiv fiind una dintre foarte puținele afro-americane care se puteau lăuda cu o astfel de realizare.

 

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult