Mitică Popescu a murit marțea aceasta. Maestrul cinematografiei Românești era internat la Spitalul Elias din București. Artistul avea 86 de ani.
Pe data de 3 ianuarie, Mitică Popescu a încetat din viață la Spitalul Elias din Capitală, ca urmare a unor probleme cardiace. Maestrul era internat de mai bine de două săptămâni. Starea de sănătate a artistului s-a deteriorat enorm în ultimele zile, motiv pentru care a fost dus de urgență la Institutul de Cardiologie Fundeni, unde i-ar fi fost montate stenturi la inimă chiar în ziua de Revelion. Actorul era cunoscut de întreaga țară atât pentru filmele în care a jucat, cât și pentru aparițiile sale televizate.
Cariera lui Mitică Popescu a început în anul 1973, când artistul și-a făcut debutul în piesa ”Philadelphia eşti a mea” de Brian Friel, în regia Soranei Coroamă Stanca. În anul 1973, actorul a acceptat o nouă provocare, jucând în spectacolul dramaturgic „Matca”, adaptat după scrierea celebră a lui Marin Sorescu. În cadrul acestei piese, a jucat rolul logodnicului, alături de cea care i-a devenit și soție în aul 1977, Leopoldina Bălănuță.
Teatrul Mic a fost unul dintre locurile de suflet ale maestrului cinematografiei românești, unde și-a petrecut mai bine de trei decenii. Acolo a jucat excepțional o mulțime de roluri, până în anul 2007. Ultima sa apariție pe scenă a fost în spectacolul ”Colonia îngerilor” de Ştefan Caraman .
(CITEȘTE ȘI: După mai bine de 50 de ani de carieră, marele actor primea… Ce venituri avea regretatul Mitică Popescu înainte să moară)
Mitică Popescu nu a fost un actor excepțional doar la teatru, ci și în numeroase producții cinematografice. Printre filmele în care a jucat maestrul, se numără: „Clipa” (1979), „Gustul și culoarea fericirii” (1978), „Tandrețea lăcustelor ”(2002), „Șarpele” (1996), „Cântec în zori” (1987), „Pasaj” (1990), Mătrăguna (2002), „Răzbunarea femeii păianjen” (1999) și multe altele.
Actorul nu a jucat doar în filme, ci și în seriale îndrăgite de pe micile ecrane, printre care se numără și „Îngeri pierduți”, unde interpreta rolul bunicului Aurei.
Mitică Popescu fost și prezentatorul propriei sale emisiuni, D’ale lu’ Mitică, de la TVR 2, pentru mai bine de trei decenii.
(CITEȘTE ȘI: De ce a murit, de fapt, Mitică Popescu. Care este cauza morții)