A murit mama Mădălinei Manole

De: Cancan
Publicat: 05/03/2017 | 10:20

Eugenia Manole, mama Mădălinei Manole, a murit sâmbătă, 4 martie 2017. Ea era grav bolnavă de cancer, care a fost depistat în urmă cu două luni. Boala a evoluat foarte rapid, potrivit adevărul.ro.

Tiberiu Baroian, vărul Mădălinei Manole, a spus că femeia a murit neîmpăcată. Ea va fi înmormântată marţi, într-un cimitir din Ploieşti.

La rândul său, Daniel Gheorghe, din Medgidia, cel mai mare fan al artistei Mădălina Manole, a postat pe pagina de Facebook o fotografie în care apare alături de mama Mădălinei Manole în care spune că este o zi tristă. El, deocamdată, nu vrea să facă alte comentarii. Mădălina Manole a murit chiar în ziua în care împlinea 43 de ani, în 14 iulie 2010. Cântăreaţa a fost găsită decedată în locuinţa ei din Otopeni, legiştii stabilind că Mădălina s-a sinucis înghiţind un pesticid foarte toxic, Furadan.