A murit Kirk Douglas. Celebrul actor avea 103 de ani
Veste tristă în cinematografia mondială. Celebrul actor Kirk Douglas – în vârstă de 103 ani – a încetat din viață. Anunțul a fost făcut chiar de fiul acestuia, actorul Michael Douglas.
Michael Douglas a scris că actorul Kirk Douglas a fost o ”legendă a filmelor”, însă – pentru el și frații săi – a fost ”doar tata”. „Eu și frații mei anunțăm, cu multă durere, că Kirk Douglas a plecat dintre noi astăzi. În ochii lumii, a fost o legendă, un actor din epoca de aur a filmelor, dar pentru mine și pentru frații mei, Joei și Peter, a fost doar tata”, a scris Michael, conform BBC. În încheierea mesajului, actorul a mai scris: „O să închei cu cuvintele pe care i le-am zis la ultima lui zi de naștere și care vor fi mereu adevărate. Tată, te iubesc enorm și sunt mândru că sunt fiul tău”.
Catherine Zeta Jones, soția lui Michael Douglas și nora lui Kirk Douglas a postat, la rândul său, un mesaj de adio în mediul online, exprimându-și durerea pentru această pierdere. ”Te voi iubi tot restul vieții mele. Îmi lipsești deja”, a scris actrița pe contul său de Instagram.
O legendă a cinematografiei mondiale
Kirk Douglas – născut Issur Danielovitch, mai târziu Demsky a fost un actor, regizor, producător evreu-american de film și unul dintre supraviețuitori „Epocii de Aur” a Hollywood-ului.
De-a lungul unei cariere de 64 de ani, Douglas a apărut în peste 90 de filme. Lirk Douglas a devenit o vedetă internațională datorită rolului său de boxer fără scrupule în filmul Campion (1949), rol care i-a adus prima sa nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun actor. În perioada anilor 1950 și 1960, Douglas a fost o mare stea la box-office, el a jucat alături de unele dintre cele mai importante actrițe din acea epocă: Lauren Bacall, Gena Rowlands, Jan Sterling, Eve Miller, Lana Turner, Eleanor Parker și alții.