A murit John Wesley. Actorul din „Fresh Prince of Bel Air” avea 72 de ani
Actorul american John Wesley, celebru pentru rolul din serialul TV de succes „Fresh Prince of Bel Air”, a murit la vârsta de 72 de ani, din cauza unei forme rare de cancer incurabil – mielom multiplu -, potrivit variety.com. Informația a fost făcută publică de familia actorului.
Născut pe 3 august 1947, în Lake Charles – Louisiana – John Wesley Houston a absolvit cursurile universităților din California și San Diego. Înainte de a deveni actor, Wesley a fost soldat în armata SUA și a participat la Războiul din Vietnam. De-a lungul carierei, Wesley a lucrat cu mari staruri de la Hollywood, precum Denzel Washington, Albert Finney, Barbra Streisand, Tim Burton și Morgan Freeman.
A jucat în peste o sută de filme și producții TV
A jucat în peste o sută de filme și producții TV, printre care „The Fresh Prince of Bel Air”, „Missing in Action”, „Big Fish”, „Stop, Or My Mom Will Shoot”, „Always Outnumbered”, cu Laurence Fishburne, și „Martin”. A avut apariții speciale în „Frasier”, „The Jefferson’s”, „Benson” și „The Man from U.N.C.L.E.”.
Mai recent, a jucat în „The Midnighters” (2016), un thriller regizat de Julian Fort, iar ultimul său proiect a fost „Second Acts”, un scurtmetraj creat de Gerry Pass și regizat de Anya Adams. Wesley a jucat și în spectacole de teatru, precum „Macbett”, de Eugene Ionesco, și „Toys in the Attic”, de Lillian Hellman, la Old Globe Theatre din San Diego, și „An American Clock”, de Arthur Miller, și „Wild Oats”, la Mark Taper Forum din Los Angeles.