O tânără în vârstă de 34 de ani, cunoscută drept sosia faimoasei Kim Kardashian, s-a stins din viață după ce a apelat la o nouă intervenție estetică, în urma căreia au apărut complicații.
Christine Ashten Gourkani lucra ca model și era supranumită sosia lui Kim Kardashian. De curând, femeia a fost internată în spital pentru a-și face o nouă operație estetică, însă lucrurile nu au decurs deloc bine, iar în dimineața zilei de 20 aprilie, aceasta a suferit un infarct.
Din păcate, medicii nu i-au mai putut salva viața, iar acum, familia Christinei a inițiat o campanie de strângere de fonduri, în încercarea de a aduna bani pentru cheltuielile de înmormântare.
Într-o declarație, familia tinerei și-a exprimat șocul și tristețea la aflarea veștii cutremurătoare și a explicat ceea se s-a întâmplat.
„Cu durere profundă și cu o inimă frântă, enorm de grea, trebuie să împărtășim cea mai zguduitoare, nefericită și neașteptată moarte a frumoasei noastre fiice și surori iubite Christine Ashten Gourkani”, a scris familia sosiei lui Kim Kardashian.
De asemenea, tot apropiații Christinei au mărturisit că au aflat tragica veste prin intermediul unui apel telefonic. Se spune că la ora 4:30, familia tinerei a fost sunată de către o rudă care țipa continuu și spunea: „Ashten moare, Ashten moare”.
„O rudă ne-a sunat, plângea isteric, repeta neîncetat „Ashten moare, Ashten moare!” Am trăit un coșmar, starea ei s-a înrăutățit rapid, iar apoi a suferit un infarct”, se arată în declarația familiei.
În prezent nu se știe încă la ce operație a apelat tânăra care seamănă izbitor cu celebrul fotomodel Kim Kardashian, însă se pare că autoritățile au început o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care aceasta a decedat, potrivit publicației străine Mirror.co.uk.