A murit în Colectiv, mama ei a făcut anunţul abia acum: ”Îmi cer iertare!” Poza cutremurătoare…

Din fotografie se vede tristeţea de pe chipul tinerei, de parcă ar fi presimţit că se va întâmpla ceva rău.

Ultima imagine cu Alexis Matache a stârnit reacţii emoţionante în mediul virtual

Fotografia a fost realizată înainte de tragedie. „Tristeţea dinaintea tragediei, îmi cer iertare că nu am inteles-o fata mea dragă. Este singura poză în care eşti tare abatuta..”,  a scris Cristina Matache pe Facebook.

Mărturii ale unor supravieţuitori

Cristian Matei, zis Mumu, a declarat, pentru stirileprotv.ro, ce a însemnat acea zi pentru el şi cum decurge viaţa lui după noaptea de coşmar. “Acum este o indiferenţă totală peste tot unde mă duc. Se ridicau oamenii să îmi ofere locul în autobuz, pentru că nu puteam să mă ţin de bară din cauza rănilor din palme. Acum nu doar că nu mai…acum e opusul. Mă îmbrâncesc ca să se aşeze ei”, spune Cristian.

“A fost decisiv felul în care am interacţionat cu prietenii, am avut parte de un sprijin incredibil din partea tuturor. Prieteni, colegi, familie şi străini. Oameni pe care nu îi cunoşteam şi mi-au oferit totul şi când spun totul e chiar totul!”

“De fiecare dată când mă duc acolo mă simt ca acasă, pentru că ei vorbesc limba română. Normal, îi cunosc de atâta vreme şi am stabilit o relaţie foarte specială cu ei. Am ajuns în punctul în care unii dintre ei mi-au dat cheia casei lor.”

“Chiar nu mi-am închipuit că după doi ani de zile să nu înceapă nimic. Deci, au fost numai proceduri şi atât. Amânări după amânări. Este incredibil, după doi ani să nu înceapă un proces. E bătaie de joc.”

“Pericolul se poate transforma într-o tragedie în România, oricând. Îi încurajez să plece de aici, tocmai din acest motiv i-am dat la o şcoală unde se învaţă limba germană intens, tocmai ca să plece la un moment dat, dacă vor dori, bineînţeles. Eu n-am nicio speranţă că lucrurile se vor schimba”, a povestit Cristian Matei.

“Asta e. Trebuie să ai speranţa. Cu bunătate şi fiind ok…”, Alex Pingu, un alt supravieţuitor.

“Am început să iubesc, să descopăr, am căutat. Am vrut să ştiu, să cunosc, să nu mă focusez pe ură şi să arăt cu degetul: bă, eşti vinovat, bă, nu ştiu ce, dar am vrut să fiu fericit, să nu trăiesc degeaba”, spune Alex.

“Erau nişte oameni minunaţi şi îmi pare rău şi mă roade pe interior pentru că au murit. Iar eu m-am simţit cu musca pe căciulă că eu nu am realizat nimic, nu eram un caracter cum erau acele persoane şi am zis: trebuie să muncesc la caracterul meu şi după aia îmi văd şi de profesie. Tratăm totul cu imaturitate”, a continuat Alex, pentru stirileprotv.ro.

“Eu, care am scăpat, versus părinţi. Eu care până atunci am fost un om de nimic, versus părinţi care au pierdut comori de copii… Ştiam ce copii erau: olimpici… Eu eram un ratat. Eu n-am pierdut pe nimeni, eu m-am câştigat pe mine. Mie îmi pare rău şi mi se rupe sufletul pentru că au murit persoane cu potenţial pe care mi-aş fi dorit să le cunosc. Îmi doresc să fiu tată, nemaipomenit, văd copiii în parc, văd iubirea aia, dar fără să vreau îmi vine chestia asta în cap: băi, cum o fi să îţi pierzi un copil? Doamne fereşte!”, a dezvăluit Alex.

“Astăzi am avut o zi de duminică normală. Activităţi pe care taţii le au cu băieţii lor: am fost la cimitir, unde mi-am certat băiatul pentru faptul că a ales muzica, jocul pe calculator, prietenia unor tineri asemenea lui, pentru că nu a înţeles că în ţara asta supravieţuiesc doar cei ce ştiu să se lupte, să fie puternici, să calce peste cadavre. După asta am plecat la sala de spectacole, am fost la Colectiv. Acolo am văzut acelaşi gri dezolant care caracterizează oraşul. Erau vreo trei lumânări aprinse”, este mărturia lui Eugen Iancu, un tată care şi-a pierdut atunci copilul.