A murit fratele lui Corneliu Vadim Tudor! Ce i-a adus sfârşitul lui Marcu Tudor

Publicat: 28/12/2023 | 18:21
Marcu Tudor, fratele lui Vadim Tudor, a murit la 84 de ani/ sursă foto: arhivă

Joi, 28 decembrie 2023, Marcu Tudor, fratele lui Corneliu Vadim Tudor și fost membru al Parlamentului României și deputat PRM Prahova în perioada 1996-2008, a murit la 84 de ani. 

Vestea tristă a fost făcută public de către Adrian Mărăcineanu, fostul parlamentar PRM de Prahova și vicepreședintele Asociației foștilor parlamentari ai României. În acest an, de ziua Națională a României – 1 decembrie 2023 – Marcu Tudor, fratele lui Vadim Tudor, a fost înaintat în gradul de general de brigadă (cu 1 stea). Marcu Tudor va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 30 decembrie 2023, începând cu ora 13:00, la cimitirul Ghencea din București.

Citește și: CUM ARATĂ FAMILIA LUI CORNELIU VADIM TUDOR LA 7 ANI DE LA MOARTEA „TRIBUNULUI”. CE SPUNEA LIDIA, UNA DINTRE FIICELE SALE, DESPRE ZIUA DE NAȘTERE A LUI

Marcu Tudor, fratele lui Vadim Tudor, a murit la 84 de ani

„A fost un patriot adevărat, vicepreședintele Comisiei de apărare din Camera Deputaților, un familist convins și un bun coleg. Regrete și condoleanțe familiei!” a declarat Adrian Mărăcineanu pentru Observatorul Prahovean.

Marcu Tudor s-a născut pe 11 iulie 1939, în București. De profesie inginer chimist, cercetător științific gr.II,  a ocupat funcția de Secretar al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională – în perioada 1996-2000, dar și membru în Comisia specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informații Externe.

În perioada 2000 – 20004, Marcu Tudor a ocupat funcția de membru în Comisia de control a Serviciului de Telecomunicații Speciale și funcția de membru în Comisia pentru tehnologia informației și comunicaților.

În anul 2003 a fost membru cu statut de observator din partea Parlamentului României în Parlamentul European, iar în 2004 a ocupat funcția de membru în Adunarea Parlamentară NATO, Comisia economică și de securitate.

Citește și: DEZVĂLUIRI ULUITOARE DESPRE ULTIMELE CLIPE DIN VIAȚA LUI CORNELIU VADIM TUDOR: ”AȘTEPTAM ORICE SEMN!”