A murit Elena Arnăuțoiu: „Vom reveni cu detalii legate de înmormântare pentru cine dorește să participe”
A murit Elena Arnăuțoiu, ultima reprezentantă a grupului de partizani de la Nucşoara. A fost sora lui Toma și Petre Arnăuțoiu, conducătorii grupului „Haiducii Muscelului” din rezistența anticomunistă a anilor ’50, anunță Memorialul Închisoarea Pitești.
”Elena Arnăuțoiu a trecut la Domnul la puțin timp după împlinirea vârstei de 100 de ani. Dumnezeu să o odihnească! Vom reveni cu detalii legate de înmormântare pentru cine dorește să participe”, anunță portalul Memorialul Închisoarea Pitești.
”Elena Ion Arnautoiu s-a alăturat părinților săi Ion și Laurenția morți în închisoare, fratilor săi Toma și Petre executați în Valea Piersicilor! O dată cu dumneaei a murit o întreagă epocă, a murit un model de demnitate și verticalitate. Am cunoscut-o, am apreciat-o, am ajutat-o să-și îndeplinească una dintre ultimele dorințe – să se roage la Crucea Haiducilor din Nucșoara de lângă Mausoleul Mateias! Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească!”, notează Cătălin Nedelcu, administratorul paginii de facebook ”Destine frânte în inchisorile comuniste”
Elena Arnăuțoiu a fost decorată de Președinția României în 2016, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Distincția i-a fost acordată în semn de înaltă apreciere a înaltei ţinute morale, pentru demnitatea cu care au militat pentru democraţie, plătind cu propria lor libertate pentru curajul de a se fi împotrivit regimului totalitar comunist.
„Ei merită cu prisosinţă această decoraţie şi în plus de aceasta tuturor celor care au murit în lagăre şi în închisori (…) ca să apere credinţa şi demnitatea şi libertatea poporului român merită cu adevărat, cum aţi spus şi dumneavoastră, că preţuiţi jertfa lor şi sacrificiile făcute de ei. Aş vrea ca urmaşii noştri să nu uite istoria şi să nu uite jertfa înaintaşilor”, spunea Elena Arnăuţoiu, sora lui Toma şi Petre Arnăuţoiu, care au condus grupul de rezistenţă anticomunistă din comuna Nucşoara, judeţul Argeş.
Născută la 12 aprilie 1919, Elena a fost sora lui Toma și Petru Arnăuțoiu, cei doi conducători ai grupului de rezistență anticomunistă din de la Nucșoara, numit și „Haiducii Muscelului”, format în 1949 împreună cu col. Gheorghe Arsenescu. A fost arestată în decembrie 1950 și închisă până în februarie 1953 într-o colonie de muncă, la Ocnele Mari.
După prinderea fraților săi, în 1958, a fost anchetată de Securitate și condamnată la 5 ani de închisoare și confiscarea averii pentru ”delictul de omisiune a denunțării”.