A murit de ziua lui! Era cercetat în Dosarul Revoluției și împlinise 84 de ani
Emil Cico Dumitrescu s-a stins, joi, în ziua în care a împlinit 84 de ani. Amiralul, fost membru în Consilul Frontul Salvării Naționale, era cercetat în dosarul Revoluției, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat, în luna iunie, avizul pentru începerea urmăririi penale, conform Antena 3.
Emil Cico Dumitrescu a fost secretar de star, șef al Departamentului de logistică din cadrul Ministerului de Interne, funcție deținută din decembire 1995 până în anul 1996. El a fost acuzat, în trecut, de mai multe fapte penale și cercetat pentru „subminarea puterii de stat” prin modul în care s-a implicat în mineriada din 13-15 iunie 1990.
În ședința Guvernului din 28 decembrie 1995, Emil Cico Dumitrescu este numit în funcția de secretar de stat, șef al Departamentului de logistică din cadrul Ministerului de Interne, deținând această funcție până în decembrie 1996.
El a fost de mai multe ori acuzat de acte de corupție, însă nicio cercetare asupra sa nu a fost dusă la bun sfârșit. În perioada 1996-2000, a fost cercetat pentru „subminarea puterii de stat” prin modul în care s-a implicat în mineriada din 13-15 iunie 1990.
Anul trecut fusese avizată începerea urmăririi penale împotriva sa
În luna iunie a anului 2018 a fost avizată începerea urmăririi penale a lui Emil Cico Dumitrescu, cercetat în dosarul Revoluţiei. În acest dosar, este urmărit penal şi fostul preşedinte Ion Iliescu, pentru infracţiuni contra umanităţii, el fiind acuzat că a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut “un evident caracter diversionist”.