Charlie Evans, fost jucător al echipei de fotbal american New York Giants, a murit la vârsta de 76 de ani. Evans a jucat pentru Giants la începutul anilor ’70 și a devenit faimos pentru stilul său de joc.
Potrivit The New York Post, Charlie Evans a fost recrutat din USC de către New York Giants în 1971 și a petrecut prima lună a sezonului pe lista de rezerve, neprinzând un post de la început.
Decesul a avut loc în data de 4 noiembrie, dar anunțul a fost făcut abia zece zile mai târziu, informează sursa citată. Până în acest moment nu sunt cunoscute cu exactitate cauzele morții fostului sportiv de performanță.
Charlie Evans s-a născut în Gardena, California, Statele Unite și a absolvit liceul în localitatea sa natală. A jucat fotbal american la nivel de colegiu la Universitatea din Utah și la Universitatea South California. Ulterior, Evans a fost recrutat de New York Giants în anul 1971 și a jucat în NFL timp de patru sezoane.
În acea perioadă era rezervă, așa că se simțea foarte singur, după cum el însuși mărturisea într-un interviu.
„E multă singurătate (în vestiare, n. red.). Uneori colegii uită de tine”, povestea el.
Profitând de accidentările unor titulari, Evans a prins un loc în echipă, iar de acolo a ajuns rapid la faimă.
Ulterior, el a petrecut sezonul 1973 la Giants și sezonul 1974 la Washington Redskins, ultimul sezon al carierei sale.
„Cel mai greu lucru de realizat când ieși din joc este faptul că nu mai primești nimic gratuit. Nu mai semnezi niciun autograf. Nimeni nu te mai vrea”, a povestit el după retragere, în cadrul unui interviu.
În ciuda problemelor de sănătate produse de fotbal, Evans a declarat pentru Newsday că nu regretă că a ales o carieră în acest domeniu.
„Face parte din joc, parte din ceea ce iubești, parte din ceea ce ai vrut să faci și din felul în care privesc sportul. Ce a fost, a fost. Nu pot face nimic în privința asta”, a spus el.