Andrei Ionaş, dirijorul orchestrei Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei”, a murit în urmă cu două zile. Artistul era născut în Republica Moldova și se alăturase ansamblului în urmă cu 25 de ani.
Colegii săi din Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei” au publicat un mesaj în semn de omagiu pe pagina oficială de Facebook.
„Când iubirea pentru artă îți curge prin vene,alegi un loc bun pentru a -ți înfige rădăcinile și de a crește profesional. Așa a ales în 1996 Andrei Ionaș sa-și părăsească satul natal de dincolo de Prut și sa se stabilească în Focșani, fiind un talentat instrumentist al Ansamblului Folcloric Țara Vrancei.
De curând a devenit dirijorul orchestrei Ansamblului, dând dovadă de profesionalism și ambiție, păstrând vie dragostea pentru folclor. Ave(a)m planuri mari …dar în această noapte,o veste tragică ne-a dat viața peste cap… Bunul nostru coleg ANDREI IONAȘ a încetat din viață, lăsându-ne să cântăm singuri… O vom face,cu greu,dar mereu cu gândul la tine,Bădie Andrei! Dumnezeu sa te Ierte și sa Îți așeze sufletul în lumea celor drepți!”, au transmis colegii săi, potrivit Realitatea.net.