Tânăra de doar 31 de ania murit la un spital din Bucureşti, unde fusese transportată de urgenţă după deflagraţie, cu arsuri pe cea mai mare parte a corpului. Mama ei adoptivă a făcut anunţul trist.
Anca Frandeş, fiica fostului director al Filarmonicii din Arad, dirijorul Dorin Frandeş, şi a Corinei Frandeş, medic cunoscut în Arad, s-a stins luni de dimineaţă într-un spital din Bucureşti, la zece zile după ce i-a explodat apartamentul. Vineri 5 iulie, Anca a aprins o ţigară şi din cauza unei acumulări de gaze nedetectată casa a sărit în aer.
„Pacienta a suferit arsuri de gradele II şi III pe 60% din suprafaţa corpului, dar şi arsuri ale căilor respiratorii, care pun cele mai mari probleme. Echipa medicală a decis să o transfere la Spitalul de Arşi din Bucureşti cu un elicopter al SMURD„, a declarat după deflagraţie purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Simina Roz.
Luni, la ora 9 dimineața, Corina Frandeș a postat pe pagina sa de Facebook mesajul „Anca noastră a plecat intr-un loc mai bun!„, însoțit de fotografia fetei.
Anca Frandeș a fost copilul adoptiv al familiei Frandeș. Familia Frandeș a adoptat-o pe Anca, în urma unei alte tragedii, atunci când părinții biologici ai acesteia au murit într-un teribil accident de mașină.