A murit Alina, tânăra mămică care a intrat în comă acum trei zile. Fetița ei are nevoie de ajutor!

De: Cancan
Publicat: 20/10/2018 | 09:58

Tragedie fără margini într-o familie din Constanţa. S-a stins fulgerător Alina, mama unei fetițe de un an care avea nevoie urgentă de o operație pe creier. Prietenii şi rudele tocmai lansaseră o campanie de strângere de fonduri, însă a fost prea târziu.

Mai multe mesaje au curs pe rețele de socializare, făcându-se apel pentru a o ajuta pe Alina Stan, o tânără de 25 de ani din Constanţa, care avea nevoie urgentă de o costisitoare operaţie pe creier. Prietenii şi rudele au iniţia o strângere de fonduri pe siteul www.gofundme.com:

Alina, 25 de ani, mama unui bebeluş de un an, lucrătoare la circ şi prietenă, a intrat în comă acum trei zile şi nu s-a mai trezit. O aşteaptă o operaţie pe creier urgentă şi scumpă, în România, care ar putea să o ţină în viaţă. Familia ei nu are posibilitatea să strângă suma necesară operaţiei, aşa că încercăm să contribuim şi noi cât de mult putem. Vă rugăm să ne ajutaţi să strângem fonduri pentru Alina„.

Aproape 1.000 de lire sterline se strânseseră în 7 ore de la lansarea apelului. Din păcate însă, în acel moment, cei care au iniţiat campania de donaţii au făcut un anunţ teribil: „Cu cea mai profund durere şi tristeţe trebuie să le comunic celor care ne susţin ultimele veşti. Din păcate, Alina a murit, lăsând în urma ei un copil de un an. Deşi motivul donaţiilor era operaţia ei, acum vom dona fondurile de aici pentru a ajuta la înmormântarea ei şi pentru a îi ajuta fetiţa. Vă mulţumesc pentru gesturile voastre pline de speranţă!”

Alina era căsătorită de un an, cu puţin înainte să se nască Miruna Nicoleta, fetiţa ei. Lucrase la Moscow State Circus din Londra, şi se întorsese acasă pentru a-şi creşte copilul, anunță observator.tv.

Acum trei zile, Alina a intrat în comă şi medicii au anunţat familia vineri că e nevoie de o operaţie pe creier, pentru a se încerca salvarea vieţii tinerei. Din păcate, ea s-a stins la câteva ore după ce demarase campania de stârngere de fonduri pentru ajutarea ei.