Muncitor pe ogoarele din Spania până în urmă cu trei ani, un tânăr din comuna doljeană Mârşani este acum un fermier de succes la el acasă. El cultivă căpşuni tot anul, inclusiv într-un solar construit la 2 metri sub pământ, deși are nevoie de lună plină.
Robert Mărinică a lucrat 10 ani ca muncitor în agricultură în Spania, iar în urmă cu trei ani a decis să revină acasă. S-a întors din străinătate cu bani, cu idei şi cu dorinţa de a transforma pământurile pe care le deţine în Mârşani în ogoare roditoare şi profitabile, scrie Mediafax.
S-a apucat de cultivat căpşuni, iar afacerea pare să aibă succes. Toata vara a vândut căpşuni, iar acum cultivă şi în solar fructele pe care vrea să le vândă de Crăciun şi Revelion.
În septembrie a plantat un soi de căpşuni care rodeşte pe tot parcursul anului. Cu secretele învăţate în Spania, speră să dea lovitura pe piaţă. A plantat arbuştii într-un solar săpat la doi metri adâncime şi foloseşte ca îngrăşământ pământul din pădure.
„E un soi care produce fructe pe toată perioada anului. O plantă produce câteva kilograme de căpşuni. Au nevoie de căldură şi lumină. Am săpat un solar la doi metri adâncime, în pământ ca să nu intre aer rece de afară. Plantele sunt pe un pat la 50 de centimetri înălţime pentru că nu trebuie să atingă pământul. Altfel se strică. O să fie foarte gustoase. Mai gustoase ca cele din Spania pentru că le-am pus pământ din pădure. Este rămăşița aia de lemn care se transformă în bălegar… E foarte bun. Cresc naturale şi sunt foarte gustoase. Mai gustoase ca cele pe care le pun afară, deşi sunt acelaşi soi”, a declarat pentru MEDIAFAX Robert Mărinică.
Fermierul a povestit că a investit 15.000 de euro în cultura de căpşuni pe care o are acum. 5.000 de euro l-a costat doar realizarea solarului.
Plantaţia se întinde pe 1.200 metri pătraţi, se aşteaptă la o producţie de 700 – 1.000 de kilograme de fructe, iar roadele vor ajunge pe tarabe în cel mult două săptămâni. Asta, dacă va fi cald şi lună plină – un secret învăţat de Robert din Spania.
„Căpşunii se coc mai mult pe timp de noapte, dacă este cald şi dacă este lună plină. Multă lume nu ştie treaba asta. Eu am învăţat acolo (n.r. în Spania). Pe mine nu mă incomodează atât zăpada, cât frigul. Căpşunii au nevoie de lumină şi de căldură. Într-o săptămână-două sunt gata. Sper să am să vând şi de Revelion. Atunci preţul e mai mare”, a spus fermierul.
Căpşunii cultivați de Robert ajung pe tarabele din piaţa centrală din Craiova, dar şi în câteva cofetării din Bănie. Tânărul fermier spune că aşa câştigă mai mult decât dacă ar vinde în supermarket.
Şi acum, Robert vinde căpşuni din recolta cultivată afară.
„Din cele cultivate afară, vând acum pe piaţă, în Craiova, cu 35 de lei kilogramul. La cofetării dau en-gros cu 25 de lei kilogramul. Nu am făcut contract cu un hypermarket pentru că trebuie să respecţi un contract, dacă-l faci. Iar eu, acum, nu-l pot respecta. Oricum, câştig mai mult dacă le vând eu”, a declarat tânărul.
Robert Mărinică spune că anul viitor va încerca să-şi extină afacerea, cu fonduri europene.