A luat 300.000 Euro
MATURA. Vedeta de la Acasa TV vrea sa fie independenta de iubitul ei, Marius Kalmar La 22 de ani neimpliniti, actrita a reusit sa obtina o suma fabuloasa pe care o va investi in casa visurilor ei. Desi se afla in campul muncii de doar cativa ani, dosarul cu acte al blondei i-a convins destul de repede pe cei care i-au aprobat creditul. Vedeta de la Acasa TV se poate lauda ca este o femeie realizata. Desi va implini 22 de ani abia peste cateva zile, Adela Popescu a semnat deja actele pentru obtinerea unei case exact asa cum si-a dorit. Recent, actritei i-a fost aprobat un credit de 300.000 de euro, suma necesara pentru aceasta investitie imobiliara. Desi, initial, valoarea imprumutului era de 200.000 de euro, Adela a reusit sa convinga o comisie intreaga de bancheri ca ar face fata fara nicio problema unei sume mult mai mari. Asadar, dupa ce a depus dosarul, vedeta i-a mai anexat cateva acte menite sa raspunda conditiilor puse de banca pentru sporirea sumei. Prinsa, pesemne, cu filmarile, in Buftea, aceasta nu a reusit sa ajunga personal la banca pentru a inmana hartiile in timp util, ci si-a delegat fratele. Se pare ca totul a mers ca pe roate si banca respectiva a decis ca Adela Popescu se va descurca sa-si achite imprumutul de 300.000 de euro, chiar daca termenul a fost stabilit peste zeci de ani. Una peste alta, iubita lui Marius Kalmar (n.r. – prietenul lui Cristi Chivu) tinde sa devina o femeie independenta. Desi are o relatie stabila, care oricand s-ar putea materializa intr-o casnicie, blonda prefera sa fie pe cont propriu. In timp ce altii fac investitii comune chiar inainte de oficializarea povestii lor de dragoste, Adela dovedeste a fi o femeie practica, determinata sa nu depinda de un barbat.
Se muta la casa!
Desi are deja un apartament in nordul Capitalei, Adela Popescu este la un pas de a-si indeplini visul de a sta la casa. Daca pana acum a facut „naveta” intre locuinta ei si cea a iubitului, petrecand multe nopti acasa la el, dar evitand sa se mute definitiv acolo, in curand isi va stabili cartierul general intr-o viluta cu gradina. Ce soarta va avea apartamentul in care locuieste de cand s-a mutat in Bucuresti, ramane de vazut. (C.C.)