Elena Băsescu a lăsat politica pentru afacerea cu haine. Fiica fostului președinte a lansat în 2019 o colecție de hăinuțe pentru copilași și mămici și câștigă bani frumoși din asta.
După ce s-a retras din politică, Elena Băsescu s-a reprofilat rapid. Fiica fostului președinte și-a lansat un magazin online de hăinuțe asortate mamă-copii. Afacerea îi aduce lunar bani frumoși. Cel puțin, asta reiese din ultima declarație de avere depusă. Și-a cumpărat un BMW X6 xDrive 40i estimat la 90.000 de euro, dar a rămas și cu suma de 160.000 de euro în conturi.
Unde mai pui faptul că primește pensie alimentară pentru copiii ei în valoare de aproximativ 60.000 de euro. Totuși, afacerea ei de suflet este sursa principala de venit din care trăiește, linișită, pe picior mare: ”Îmi merge peste așteptări. Am primit un număr mare de comenzi”, spunea Elena Băsescu.
Elena Băsescu și Cătălin Gheorghe s-au despărţit după doar doi ani de relaţie. Cei doi au împreună o fetiță, care a rămas cu fiica fostului președinte.
Anastasia nu este singurul copil pe care îl are Elena Băsescu. Fiica fostului președinte al României îi mai are în grijă pe Sofia Anais (7 ani) şi Traian (5 ani), care provin din căsătoria ei cu Bogdan Ionescu, zis Syda. EBA și omul de afaceri au divorțat în 2016, după patru ani de mariaj, dar au păstrat o relație bună, de dragul celor doi copii pe care îi au împreună.
”A fi mamă a trei copii nu mi se pare un lucru atât de greu, așa cum poate se vede din exterior. Primesc ajutor, nu ascund asta. Primesc ajutor de la bunici. Tata e un bunic exemplar, implicat și dedicat, dar care nu dorește să-și răsfețe nepoții peste măsură. Sever când vine vorba de educație, cum a fost și cu mine și sora mea. Are foarte multă răbdare cu nepoțeii lui.
Sofia și Traian sunt omogeni, se înțeleg, au răbdare, mă ajută cu Anastasia, sunt foarte implicați. Nu există gelozii între ei. Au așteptat-o cu nerăbdare de când era în burtică, abia așteptau s-o cunoască. Ochii albaștri sunt ai tatălui meu. E copil dezvoltat, are fizionomia tatălui ei. Seamănă cu Cătălin și cu tata. Niciun copil nu a luat multe de la mine, să știi!”, mai declara Elena Băsescu.