A încercat să copieze la bac, dar s-a ales cu dosar penal! Ce a dat-o de gol pe tânăra din Suceava
O tânără de 26 de ani din Suceava a încercat să păcălească sistemul și să copieze la bac. Aceasta a intrat în sala de clasă cu un dispozitiv format dintr-o cască și o cameră video, însă a fost prinsă, iar acum s-a ales cu dosar penal.
Tânăra a susținut astăzi proba obligatorie a profilului de la examenul de Bacalaureat, iar cum nu se baza prea mult pe forțele proprii a încercat să copiez, numai că norocul nu a fost de partea sa. Aceasta a reușit să intre în sala de examen cu un dispozitiv format dintr-o cască audio și o cameră video, însă s-a dat repede de gol în momentul în care i s-au transmis rezultatele, sunetul auzindu-se în sala de examen, potrivit Adevărul. (CITEȘTE ȘI: BACALAUREAT 2021. SUBIECTE, BAREM ȘI REZOLVARE LA MATEMATICĂ)
Incidentul a avut loc la Centrul de Examinare de la Liceul „Ion Luca” din municipiul Vatra Dornei. Potrivit ISJ Suceava, în acest caz a fost sesizat Biroul de Siguranţă Şcolară din cadrul IPJ Suceava, care a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 304 din Codul Penal, respectiv „divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice”.
Tânăra nu va avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.