A început sezonul rece în România! Circulație în condiții de iarnă în mai multe zone din țară

Publicat: 02/12/2021 | 08:44

A început sezonul rece în România! Centrul Infotrafic anunță că se circulă în condiții de iarnă, fără depuneri pe carosabil, joi dimineața, pe mai multe drumuri din țară. De asemenea, la intrarea în Capitală traficul se desfășoară în condiții de aglomerație. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că joi dimineața nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.

Este semnalată ceață pe mai multe artere rutiere din județul Harghita, vizibilitatea fiind scăzută sub 150-200 de metri.

Se circulă în condiții de iarnă, fără depuneri pe carosabil, în județele Maramureș: DN 18-Pasul Gutâi, Bistrița-Năsăud: DN 17-Pasul Tihuța, Gorj: DN 67C-Rânca și Harghita: DN 13B-Bucin.

Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București – Ploiești, dar și DN 1 Ploiești – Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, se circulă în condițiile unui carosabil uscat, cu valori normale de trafic.

În ceea ce privește fluența traficului, se circulă în condiții de aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 București-Pitești, începând din zona localității Ciorogârla, județul Ilfov. Trafic intens este și pe DN 4, pe sensul de intrare în București, în localitatea Popești-Leordeni, dar și pe Centura Capitalei, în localitățile Domnești, Bragadiru și Berceni.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe șoferi să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare. De asemenea, le recomandă ca înainte de a porni în călătorie, să se intereseze cu privire la starea părții carosabile, să aibă autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă și să reducă viteza, folosind frâna de motor.

Când devin obligatorii anvelopele de iarnă. Ce amendă riști dacă circuli fără acestea

Șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei trebuie să aibă montate la mașină anvelope de iarnă. Dacă circulă fără astfel de anvelope, pe asemenea drumuri, șoferii pot primi amenzi de până la 2.900 de lei.

Conform „Legii cauciucurilor de iarnă”, aşa cum este denumită OG 5 2011, intrată în vigoare la 1 noiembrie 2011, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii în fiecare an începând cu data de 1 noiembrie, ci numai când se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Conducerea mașinii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, polei sau gheață fără ca autoturismul să fie dotat cu anvelope de iarnă constituie contravenție. Astfel, șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare.

Sursa foto: Arhiva Cancan