A inceput retragerea trupelor romanesti din Afganistan! „Raportam misiune indeplinita”
Calendarul de retragere prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în Afganistan doar circa 200 de militari care să se ocupe de instruirea armatei afgane.
În ultimii 12 ani, România a participat la acţiunile NATO din Afganistan cu un efectiv total de 25.000 soldaţi, ministrul Apărării, Mircea Duşă, precizând, în discurs, că va fi respectată planificarea Alianţei pentru următoarele luni, România înţelegând importanţa acţiunilor NATO pentru propria securitate.
„Raportăm misiune îndeplinită!”, a transmis ministrul, potrivit Mediafax.
La rândul său, premierul Victor Ponta a amintit, ca şi cei doi miniştri, de soldaţii români decedaţi sau răniţi în misiunile din Afganistan şi a menţionat aportul important al trupelor din România la aceste misiuni.
„Sper ca cineva dintre soldaţii aici de faţă să se numească Petru sau Pavel, ca să dea de băut”, a adăugat Ponta.
NATO a anunţat că, anul acesta, îşi va retrage trupele din Afganistan, după 2014 urmând să mai rămână doar o parte dintre soldaţii Alianţei.
Astfel, majoritatea celor 50.000 de militari ai Alianţei vor părăsi Afganistanul până la sfârşitul anului, o retragere care generează temeri privind o nouă intensificare a violenţelor într-o ţară în care talibanii rămân puternici, în pofida celor 12 ani de prezenţă militară occidentală.
La începutul anului, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat că a fost aprobat un calendar de retragere a trupelor româneşti din Afganistan, care prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în această ţară doar circa 200 de militari care să se ocupe de instruirea armatei afgane.
„Planificarea pe care am aprobat-o şi în CSAT este de aproximativ 1.000 de oameni în Afganistan, astfel ca din octombrie încolo să rămânem doar cu, probabil, vreo 200 de militari, la nivel de instructori ai armatei afgane”, a spus Duşa.
G.C.