A inceput razboiul pentru „cascaval”
SCHISMA. Desi s-au bucurat impreuna de calificarea „nationalei” la Euro 2008 si de prime de peste 100.000 de euro pentru fiecare, Mircea Sandu, Ionut Lupescu si Florin Prunea sunt acum in tabere adverse Alegerile din acest an pentru stabilirea unui nou presedinte al FRF starnesc disensiuni intre actualii conducatori ai forului, Mircea Sandu pe de-o parte, tandemul Prunea-Lupescu pe de alta. Andrei Trifan Mircea Sandu a aprins spiritele in cadrul federatiei, dupa ce a spus ca Gica Hagi ar putea fi urmasul sau la sefia institutiei, lasandu-l in afara ecuatiei pe actualul director general, Ionut Lupescu. „Kaiserul” a ripostat imediat, aruncand sageti otravite catre actualul boss de la FRF: „Am vazut ca Mircea Sandu ar vrea ca Hagi sa fie presedinte executiv, iar el sa fie onorific. Nu inteleg de ce a zis asta. Ar trebui sa vorbeasca mai mult de cei din jurul sau, care au muncit pentru el. Voi candida la presedintia FRF. Sandu nu e imbatabil”, a afirmat Lupescu. Prin aceste declaratii s-a declansat practic razboiul intern. Miza pentru care se lupta cele doua tabere e uriasa, daca tinem cont doar de remuneratiile pe care cei implicati le incaseaza lunar de pe urma joburilor federale. Astfel, pe timp de criza, Nasu? Sandu are un salariu lunar de aproximativ 4.500 de euro, plus un bonus de 10.000 de euro pentru functia pe care o detine in cadrul UEFA, Lupescu ia aproape 4.000 de euro pentru postul de director general, iar Prunea incaseaza „doar” 3.000 de euro din pozitia de director pentru relatii internationale. Sandu nu vrea sa piarda actualele avantaje, in timp ce Lupescu si Prunea sunt manati de dorinta de marire.