A început evacuarea civililor din Doneţk! Ucraina se teme de invazia Rusiei, după bombardamentele violente

Publicat: 19/02/2022 | 12:05

Lucurile devin dince în mai dificile în regiunile separatiste din estul Ucrainei. Mai mult decât atât, un militar ucrainean a fost ucis sâmbătă dimineaţă într-un bombardament al separatiştilor pro-ruşi din regiunea Donbas.

Separatiştii au încălcat armistiţiul de cel puţin 12 ori sâmbătă dimineaţa şi de 66 de ori în ultimele 24 de ore, deschizând focul asupra a peste 20 de aşezări, conform ministerului ucrainean al Apărării.

Rebelii au folosit inclusiv artileria grea, interzisă prin acordurile de la Minsk. De asemenea, după evacuarea generală a civililor, liderul separatist din Doneţk a ordonat mobilizarea generală a celor gata să lupte.

Într-o localitate ucrainiană, două proiectile de artilerie au căzut peste o grădiniță. Cel puțin două persoane care lucrau acolo au fost rănite și duse la un spital militar, pentru îngrijiri.

Incidentele armate îi îngrijorează pe oficialii ucrainieni, care consideră că Rusia ar putea oricând să folosească un asemenea schimb de focuri ca pretext pentru a invada Ucraina.

Pe rețelele sociale au început să apară zvonuri legate de evacuarea mai multor localități, aflate de o parte și de alta a frontului.

Sepratiștii susțin că forțele ucrainiene i-au bombardat.

Potrivit oficialilor ucrainieni, s-au înregistrat cele mai violente bombardamente din ultimii ani, de vină fiind separatiștii proruși. Ieri au avut loc de trei ori mai multe incidente armate decât în ziua anterioară.

Pentru oficialii din occident, acestea sunt semne clare că Moscova face ultimele pregătiri pentru o eventuală invazie.

Sursa foto: Captură Pro TV