A inceput comercializarea brazilor de Craciun in Capitala!
Astfel, daca isi doresc un brad de provenienta autohtona, de import, mai falnic sau de dimensiuni reduse, in ghiveci sau in suport, bucurestenii isi pot achizitiona pomi de Craciun de la Targul organizat de Primaria Sectorului 4 pe esplanada Parcului Lumea Copiilor. Cele 20 de tarcuri special amenajate sunt situate in imediata apropiere a standurilor din care comerciantii sositi din toata tara expun spre vanzare cadouri si produse traditionale, specifice Sarbatorilor de Iarna.
Asadar, pana pe 24 decembrie, toti cei ce vor vizita Targul, pe langa achizitionarea bradului, in arome de vin fiert si cozonaci, vor putea degusta preparate culinare care de care mai imbietoare, cu care sa se aprovizioneze pentru masa festiva de Craciun. De asemenea, pentru cei care doresc sa isi faca cumparaturile de Sarbatori in pietele agro – alimentare ale Sectorului 4 au fost puse la dispozitie 30 de locatii pentru comercializarea brazilor, dupa cum urmeaza: 10 standuri – Piata Progresul, 10 standuri – Piata Sudului si 10 standuri – Piata Aparatorii Patriei.
„Din mult, suficient sau din putin, chiar si acolo unde, din pacate, situatia financiara nu permite, in casa de roman se intampina Craciunul cu miros de cetina de brad. De aceea, pentru a veni in intampinarea cetatenilor, am organizat acest targ de brazi, din incinta caruia sa isi poata achizitiona pomul de Craciun la preturi accesibile fiecarui buzunar, in functie de bugetul fiecarei familii”, ne-a declarant Piedone. (Alex Saulea )