Duminică a avut loc prima ediție a acestui sezon de la Chefi la cuțite. În timp ce concurenții găteau, Chef Iosif a acordat prima amuletă pentru jurați. Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au gătit preparate cu câte zece ingrediente.
Sezonul cu numărul zece de la Chefi la cuțite a venit cu o provocare cu totul deosebită pentru jurați. Cei trei chefi au avut de făcut un preparat cu doar zece ingrediente. În urma acestei probe, doar unul a primit amuleta, după cum a decis Chef Iosif Ștefănescu.
Cea care le-a transmis cerința chefilor a fost chiar Irina Fodor, noua prezentatoare de la Chefi la cuțite. Soția lui Ștefan Bănică Jr. trebuia să prezinte alături de Gina Pistol, dar cântăreața s-a îmbolnăvit de coronavirus și nu a putut veni pe platourile de filmare. (CITEȘTE ȘI: Avem rețeta! Cum se face salata-minune poloneză cu care Elwira Petre i-a cucerit pe Scărlătescu, Dumitrescu și Bontea la Chefi la Cuțite de la Antena 1)
Chef Cătălin Scarlatescu a gătit un tartar reinterpretat, chef Florin Dumitrescu a pregătit un ribeye steak (antricot de vită), iar chef Sorin Bontea s-a decis să facă creme brulee cu foie gras. Alegerea a fost extrem de dificilă pentru Chef Iosif Stefanescu. Bucătarul este prieten cu toți trei și îi consideră bucătari desăvârșiți.
Chiar dacă îi știe pe jurați de ani buni, Chef Iosif nu a reușit să-și dea seama cine anume a gătit fiecare preparat. Așadar, câștigătorul amuletei a fost desemnat fără subiectivitate. Doar gustul și prezentarea farfuriei au adus premiul.
Așadar, Chef Sorin Bontea a reușit să obțină prima amuletă a sezonului cu numărul zece de la Chefi la cuțite. Ediția a avut loc chiar duminică, 4 septembrie și a fost difuzată pe Antena 1. (CITEȘTE ȘI: Scandal la Antena 1?! Motivul pentru care Mihai Petre și Lidia Buble au refuzat să participe la ediția specială Chefi la Cuțite – Asia Express Gătește)