A fost unul dintre primii mari milionari ai României, iar azi…Cum s-a transformat într-o ruină imperiul ”Regelui anvelopelor”
Povestea succesului lui Gelu Tofan într-o vreme numit chiar ”Regele anvelopelor”, a început în primii ani de după revoluţia din 1989, când a fondat grupul de firme care îi purta numele, majoritatea cu profil auto şi de transport, cu o cifră de afaceri netă de circa 600 de milioane de dolari. 16.000 de oameni lucrau pe atunci în cadrul grupului. În 2005, era la loc de frunte în clasamentele investitorilor români, scriam AICI
Ulterior, după declin, Tofan a spus public că a greşit, şi anume că a avut prea multă încredere în persoanele numite de el în conducerea grupului. Unul din aceştia avea să devină duşmanul său de moarte, şi anume Ştefan Rădulescu, care ulterior a ajuns după gratii, pentru zece ani. Au existat însă, spune Tofan, răzbunări mafiote, a fost bătut cu ranga în plină stradă şi a suferit şi un atac cerebral, necazuri în urma cărora a stat mulţi ani pe tuşă. Şi-a revenit însă şi a înfiinţat în judeţul natal, Botoşani, o moară şi alte mici afaceri, printre care şi un parc fotovoltaic. Când credea că a scăpat de trecut, s-a lovit de umbrele acestuia!
Afaceristul Gelu Tofan s-a trezit acasă cu o citaţie de la Judecătoria Buftea, fiind chemat în judecată, alături de soţie, de un anume Şotae Marian. Nimic nu este însă întâmplător, pentru că reclamantul, care solicita partajarea averii comune a lui Tofan pentru unele datorii, era chiar ”eminenţa cenuşie” a duşmanului său, Rădulescu. Potrivit ziua.ro, care cita dintr-un material de sesizare întocmit de SRI, in 2002, cu ocazia unei sedinte AGA de la SC Rotras SA, una din societăţile grupului Tofan, Ştefan Rădulescu împreună cu Mihai Bogasiu şi Marian Şotae ar fi blocat participarea acţionarului majoritar, existând informaţii potrivit cărora Marian Şotae ar fi semnat în fals documente pentru suma de 100.000 de dolari. Acum, Şotae le cere judecătorilor să împartă forţat averea acumulată de Gelu Tofan împreună cu soţia sa, Mariana, pentru acoperirea datoriilor pe care afaceristul le-ar avea la firmele pe care Şotae le reprezintă! În 11 ani din viaţă, pe care Gelu Tofan susţine că i-a risipit, spune că a pierdut 110 milioane de euro! Numele lui Gelu Tofan apre chiar şi într-un scandal financiar internaţional, în genul ”Panama Papers”.