Născută Lenuța Petrescu la 7 ianuarie 1916 într-o familie săracă în comuna Petrești, Târgoviște, Dâmbovița, după absolvirea celor patru clase primare, se mută cu fratele său în București. După 23 de ani intră în rândurile Partidului Comunist Român, unde-l va întâlni pe Nicolae Ceaușescu cu care se căsătorește în 1947. Avea să devină, alături de cel cu care a trăit 42 de ani, un subiect al cultului personalității acestuia. Încă o dovadă că principala menire a comunismului, a unei dictaturi în general, este aceea de a naște monștri.
Presa din primii ani de după Revoluția din ’89 prezenta in facsimil carnetul de note al celei pentru care școala era o reală tortură. Abunda nota 4 la majoritatea disciplinelor. Asta nu a împiedicat-o pe „Leana” să devină numărul doi național vreme de decenii, punând cu zel umărul la cea cea mai neagră perioadă a României din întreaga sa istorie. La vârsta de 51 de ani era absolventă a Universității bucureștene, numai ea și cei care au ajutat-o știind cum a reușit performanța.
Pe 20 martie 1964, Elena Ceaușescu se înscrie pentru teza de doctorat. „Doctoratul” Elenei Ceaușescu în Chimie are o poveste interesantă, potrivit bugetul.ro. Academicianul Constantuin Nenițescu, șeful Catedrei și decan al Facultății de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic București, s-a opus categoric. Partidul trebuia să găsească o soluție în această situație. Și a aflat-o imediat. Astfel, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, din subordinea Filialei Iași a Academiei R.P.R., făcea cunoscut ICECHIM-ului, la data menționată, că „s-a aprobat înscrierea Elenei Ceaușescu la aspirantură, specialitatea chimie macromoleculară.Termenul de doi ani pentru susținerea examenelor de minim candidat a început la data de 14 martie 1964” (adresa nr. 253, semnată de prof. dr. I. Zugrăvescu).
Este de afirmat că teza de doctorat a Elenei Ceaușescu, intitulată „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului” a fost elaborată, de fapt, de prof. univ. dr. Osiaș, lucrarea fiind trimisă la amintitul institut ieșean pentru a fi susținută de cea care pretindea a o fi realizat. La 15 noiembrie 1964, Elena Ceaușescu preia funcția de director al ICECHIM (acronimul Institutului de Chimie) prin Ordinul nr. 1.895 al ministrului Industriei Petrolului și Chimiei, Mihail Florescu, cu un salariu brut lunar de 3.500 de lei.
În calitate de soție a lui Nicolae Ceaușescua a fost înfățișată drept o importantă cercetătoare chimistă, deși, de fapt, publicațiile apărute sub numele ei nu îi aparțineau. Dacă în cazul altor persoane, formalitățile în vederea susținerii doctoratului puteau dura un deceniu sau chiar mai mult, pentru Elena Ceaușescu totul s-a rezolvat în mai puțin de o lună.
În acest sens, a fost emis și un Decret de Stat special, care să permită acest lucru. Graba a fost justificată de faptul că se apropia ședința Consiliului de Stat, în cadrul căreia Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român (PCR), urma să fie propus președinte. Nu dădea deloc bine ca viitorul șef suprem să nu aibă o consoartă doctor în știinte. Astfel că, pe 8 decembrie 1967, femeia certată cu cartea a obținut titlul de doctor inginer în chimie, iar pe 9 decembrie 1967, Nicolae Ceaușescu își trecea în CV titlul de președinte al Consiliului de Stat.
Deși s-au împlinit mai mult de 30 de ani de la căderea regimului comunist în România, chiar și astăzi mai există controvese legate de viața cuplului de dictatori, conform b1.ro. Una dintre ele este legată de studiile Elenei Ceaușescu, prezentată la vremea respectivă drept ”savantă de renume mondial”, dar care, în realitate absolvise doar clasele primare, la fel ca soțul său. Cu toate acestea, șefa cabinetului 2, cea care “boteza” dioxidul de carbon (CO2) „codoi” a obținut inclusiv titlul de doctor în chimie, iar într-o anumită perioadă referirile la adresa ei erau făcute folosindu-se sintagma ”Academician Doctor Inginer Elena Ceauşescu”.
Elena Ceaușescu a mers la o școală fără manuale și cu tăbliță în loc de caiete. Asta în condițiile în care, la începutul anilor 1920, în mediul rural se punea accentul pe munca agricolă.Era o elevă foarte slabă la învățătură, care, în mod normal, ar fi rămas chiar repetentă, însă documentele școlare ale promoției au dispărut subit. Unii spun că au fost furate, alții zic că au fost arse.
A urcat fals și vertiginos treptele ierarhiei educaționale. Teza sa de doctorat a primit numele de „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, însă a fost redactată de mai mulți savanți, după cum povestea, în 2015, Elena Solunca, reprezentantă a Biroului de Presă al Academiei Române, pentru Adevărul.
„Studiile Elenei Ceauşescu se rezumă la clasele primare. Avea să devină însă inginer chimist, doctor în chimie şi, în sfârşit, academician. În faza ei de maximă ascensiune intelectuală, numele i se pronunţa invariabil: «Academician Doctor Inginer Elena Ceauşescu». Elena Ceauşescu a ajuns numărul doi din partid. Primei doamne i-au revenit în portofoliu politica de cadre, ştiinţa, tehnologia şi cultura”, a scris istoricul Lucian Boia în cartea sa ,,România, țara de frontieră a Europei”. A fost ultimul membru acceptat până la Revoluţia din 1989.
„Nu avea cum să scrie ea. Avea în realitate patru clase. Restul studiilor sunt incerte. Au circulat numeroase legende despre cei care au scris doctoratul. Clar că erau profesori de chimie, savanţi. Elena Ceauşescu a primit numeroase titluluri de Doctor Honoris Causa, însă ele erau conjuncturale. Era o chestie de înțelegere tacită. De fiecare dată când şeful statului era invitat undeva, exista un protocol între cele două ţări şi se acordau şi aceste titluri. Foarte multă lume ştia cine este ea. Cunoştinţele ei în chimie erau limitate”, declara Elena Solunca.
În perioada în care soțul său se afla la putere în România, Elena Ceaușescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa de la mai multe universități prestigioase din lume. Toate i-au fost acordate ca un grosolan fals doar pentru că era soția președintelui României.
În 1974, Elena Ceaușescu a devenit și membră cu drepturi depline a Academiei Române.
„Ea era acceptată, deşi toată lumea ştia că nu avea nicio valoare. Dar nu aveai ce să faci. Era un rău necesar. Vă pot spune că nu a participat la nicio şedinţă a Academiei, de la alegerea ei din 1974. Atunci a fost ales şi Ştefan Voitec, un alt dinozaur comunist. Ei au fost ultimii acceptaţi de Academie. Din acel an nu a mai fost primit nimeni până după Revoluţie. Trăiam o irealitate. Era o realitate paralelă”, a mai povestit Elena Solunca.
După căderea sistemului autocrat comunist, în decembrie 1989, în prima ședință a Academiei Române din anul 1990, Elena Ceaușescu a fost exclusă post-mortem din cadrul prestigioasei instituții. Aceasta în condițiile în care un statut al Academiei Române prevede că toți membrii care au fost conamnați penal trebuie să fie excluși din cadrul forului