A fost prins bărbatul din Cluj care a trântit la pământ o femeie aflată în scaunul cu rotile VIDEO
Imaginile au fost, de-a dreptul, șocante! O femeie în scaun cu rotile a fost bătută și trântită la pământ, în miezul zilei, de un individ. Totul s-a întâmplat în cartierul Mărăști, din municipiul Cluj-Napoca. Poliția l-a descoperit pe bărbatul fără suflet și l-a reținut pentru 24 de ore.
Incidentul a avut loc lângă o stație de autobuz, iar în imaginile video se poate vedea cum mai multe persoane s-au luat la ceartă. La un moment dat, unul dintre ei o lovește pe femeia cu handicap apoi îi răstoarnă scaunul cu rotile.
Bărbatul violent, reținut de polițiști
Pe fir a intrat Poliția, care, în urma cercetărilor, l-a depistat pe bărbatul violent. ”La data de 24 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au identificat persoanele implicate în starea conflictuală care a avut loc în jurul orei 13.30, pe strada Aurel Vlaicu, din municipiul ClujNapoca.
În urma conflictului declanșat , polițiștii au identificat o tânără, în vârstă de 23 de ani, din comuna Apahida, care a fost împinsă la sol de către un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Tânărul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, în cauză fiind continuate cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii si liniștii publice și lovire sau alte violențe”, a transmis IPJ Cluj.
Potrivit polițiștilor, a fost vorba despre un conflict spontan între persoanele care au călătorit cu acelasi mijloc de transport în comun.