A fost moartea lui Emi Pian premeditată? Interlopul fusese amenințat cu șase luni înainte să fie asasinat
Emi Pian a fost amenințat cu moarte cu mult înainte de incidentul ce i-a pus capăt vieții. Se pare că un alt lider de clan declarase război familiei lui, chiar cu șase luni înainte. Mai mult, dușmanul său a fost spectator la teribilul incident.
Remus Mincă, unul dintre liderii clanului Sadoveanu, cunoscut în lumea interlopă sub numele de Nat, i-a amenințat public pe frații Pian în urmă cu jumătate de an, atunci când a aflat că aceștia l-ar fi împrumutat cu dobândă pe fiului său, de doar 18 ani. (CITEȘTE ȘI: ANCHETA CONTINUĂ ÎN CAZUL MORȚII LUI EMI PIAN! CLANUL DUDUIANU A FOST CHEMAT LA SERVICIUL OMORURI DE LA POLIȚIA CAPITALEI PENTRU AUDIERI)
Nat Mincă era furios pe motiv că unii membrii ai clanului Pian, Emi și Grațian, i-ar fi dat bani cu camătă fiului său. După ce a spus că nu are de gând se le plătească niciun ban, Nat a transmis, prin intermediul unui live pe Facebook, că în caz de nevoie, pentru „copilul său” este în stare „să-i împuște ca pe iepuri” pe cei care profită de lipsa de experiență a fiului său.
Nat Mincă, spectator la uciderea lui Emi Pian
Conform spuselor unor martori, Nat Mincă a fost prezent în momentul conflictului dintre Richard Emanuel Gheorghe, membru al clanului Rinu și Emi Pian. Astfel, pe baza amenințărilor trecute a apărut ipoteza că toată întâmplarea a fost premeditată și a fost vorba despre o răzbunare, care a escaladat întâmplător și care era menită doar să îl sperie pe Emi Pian. (VEZI ȘI: FIUL ȘI FRATELE LUI EMI PIAN, DEZVĂLUIRI ULUITOARE DESPRE NOAPTEA ÎN CARE A MURIT LIDERUL DUDUIENILOR: „ATACUL A FOST PLĂNUIT DE MULTĂ VREME”)
Emi Pian a decedat în urma conflictului cu Richard Gheorghe. Acesta s-a stins din viață, marți dimineață, la Spitalul Universitar de Urgență, după ce a fost înjunghiat de un rival.