Viorica Dăncilă a fost desemnată candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale 2019
Viorica Dăncilă a fost desemnată candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale 2019. Cu doar două voturi împotrivă, Viorica Dăncilă a fost desemnată, marți de către social-democrați, să fie candidatul formațiunii, la alegerile prezidențiale au declarat surse din PSD, pentru mediafax.ro.
Paul Stănescu și Dumitru Buzatu au fost singurii care au votat împotriva deciziei luate de social-democrați în ședința Biroului Permanent Național, au mai spus sursele citate. Hotărârea urmează să fie validată în ședința Comitetului Executiv al partidului. Înaintea hotărârii social-democraților, primarul general al Capitalei – Gabriela Firea – și-a anunțat colegii în Biroul Permanent Național al PSD că își retrage candidatura la alegerile prezidențiale, au afirmat surse din partid.
”Nu cred că e cazul să ieșim de la guvernare”
Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a declarat că nu crede că este cazul ca partidul să iasă de la guvernare, deoarece mai sunt măsuri de îndeplinit din programul de guvernare. „Nu, nu cred că este cazul să ieșim de la guvernare. Noi de dorim să putem să aducem lucruri mai bune pentru cetățeni, în programul de guvernare să venim cu niște ajustări, pe zona de infrastructură. Vrem să facem o restructurare care să permită Guvernului să aibă o activitate mai bună”, a afirmat Andrei Gerea, marți, la Antena 3.
Președintele PSD Viorica Dăncilă a spus, înaintea Biroului Politic Național al partidului, că nu crede că ALDE va ieși la guvernare, pentru că în formațiune sunt oameni responsabili care înțeleg că este importantă stabilitatea.