A fost descoperită o sub-variantă Omicron! Ce spun cercetătorii despre aceasta
Cercetătorii sunt în alertă! O nouă sub-variantă Omicron, care a apărut în urmă cu câteva săptămâni, ridică semne de întrebare şi este monitorizată cu mare atenţie de oamenii de ştiinţă. În Danemarca, ea a început să înlocuiască varianta Omicron originală.
Denumită BA.2, această sub-variantă a fost detectată în mai multe ţări ale lumii, în special în Europa. Deşi „nu schimbă datele problemei”, potrivit ministrului francez al Sănătăţii, caracteristicile sale exacte, deocamdată necunoscute pe deplin, ridică anumite semne de întrebare.
„Noi variante apar cu o regularitate destul de mare. Din câte ştim până acum, noua sub-variantă corespunde mai mult sau mai puţin caracteristicilor pe care le cunoaştem despre Omicron. Nu schimbă datele problemei în acest stadiu”, a reamintit joi seară Olivier Veran, ministrul Sănătăţii din Franţa, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
La fel ca varianta Delta de dinaintea sa, varianta Omicron, pe măsură ce s-a răspândit tot mai mult în lume, a generat „fraţi mai mici”, sub-variante care conţin una sau două mutaţii în raport cu genomul său original.
Pentru moment, caracteristicile exacte ale noii sub-variante nu au fost analizate. Însă anumite date medicale atrag atenţia specialiştilor: BA.2 ar fi devenit deja majoritară în Danemarca, unde numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a început din nou să crească în ultimele zile.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a inclus Omicron în categoria „variantelor îngrijorătoare”, nu face în acest stadiu o diferenţă între varianta originală Omicron şi sub-varianta BA.2.
„Avem o situaţie internaţională în care varianta Omicron circulă foarte mult, este normal să observăm de-a lungul timpul apariţia unor sub-variante. Ceea ce ne interesează este dacă ea posedă caracteristici diferite în termeni care ţin de contagiozitate, evitarea reacţiei imunitare şi severitate”, a anunţat vineri într-un comunicat agenţia Sante Publique France.