A fost dată afară din învățământ după ce i-a fost descoperit contul de Instagram! Ce fotografii posta cadrul didactic
Sarah Juree, o profesoară în vârstă de 40 de ani, a fost dată afară din învățământ după ce conducerea școlii i-a descoperit contul de Instagram. Postările cadrului didactic au fost considerate nepotrivite, iar femeia a plătit cu job-ul acest lucru. În ce ipostaze se fotografia aceasta?
Sarah Juree activa ca profesoară de științe la Academia Starbase de lângă Fort Wayne din Indiana, până nu de mult. Însă, după ce contul ei de Instagram a fost descoperit, conducerea instituției a concediat-o imediat. Fotografiile postate de această au fost considerate nepotrivite, iar decizia a fost luată pe loc. Însă, ce se ascunde în spatele postărilor din mediul online?
Sarah Juree: „Femeile sunt cele mai judecate”
Contul de Instagram a reprezentat o problemă pentru conducerea școlii la care Sarah Juree preda pentru că fotografiile postate de aceasta erau unele destul de „picante”. Mai mult, la o analiză mai amănunțită a ieșit la iveală și faptul că profesoara activa pe o platformă dedicată adulților, OnlyFans. După ce aceste detalii au fost aflate, femeia și-a pierdut imediat locul de muncă.
Concret, Sarah Juree s-a dat de gol după ce a început să posteze și pe Instagram fotografii în ipostaze destul de sexy, asemănătoare cu cele pe care le făcea pentru contul ei de OnlyFans. După ce a fost concediată, femeia s-a arătat revoltată de decizia luată de instituția de învățământ. Aceasta spune că motivul pentru care și-a început activitatea și pe platforma pentru adulți este că avea nevoie ne mai mulți bani, având în vedere că este o mamă singură, cu doi copii.
Profesoara susține că salariul nu îi ajungea pentru cheltuielile lunare, așa că a căutat o metodă care să îi suplimenteze veniturile. După ce a fost concediată, femeia în vârstă de 40 de ani a luat legătura și cu alte profesoare care au trecut prin situații similare și le-a propus acestora o colaborare. Mai mult, Sarah Juree spune că este incorect faptul că femeile încă mai sunt judecate pentru faptul că încearcă să depășească granițele și să nu mai fie rușinate de sexualitate lor și să câștige bani din asta.
„Putem face ceva conținut împreună și putem face o ședință foto. Văd ce postează oamenii pe paginile noastre, aceleași chestii misogine. Femeile sunt cele mai judecate pentru că încearcă să depășească granițele și să vorbească despre eradicarea rușinii atunci când vine vorba de corpurile noastre și de sexualitate. Vom fi mereu vânate pentru că încercăm să îi facem pe oamenii cu păreri patriarhale să înțeleagă că femeile se pot exprima prin acest mod și pot câștiga și bani, fără probleme
De aceea OnlyFans este atât de problematic. Pentru că în toți acești ani, cât timp bărbații au exploatat femeile, totul a fost bine. Nimeni nu a spus nimic despre asta. Dar acum este timpul ca femeile să-și întrupeze sexualitatea și să o poată monetiza. Banii ar trebui să meargă direct la femei”, a declarat Sarah Juree, potrivit Daily Star.
(CITEȘTE ȘI: CÂNTĂREAŢĂ, DATĂ AFARĂ DIN AVION DIN CAUZA ŢINUTEI PE CARE O AVEA. CUM ERA ÎMBRĂCATĂ)