A fost cutremur în România, în urmă cu puțin timp. Ce trebuie să conțină kit-ul de supraviețuire în cazul unui seism major

Publicat: 21/11/2022 | 19:56
A fost cutremur în România/ Sursă foto: Pixabay

Un cutremur a avut loc în România, în cursul zilei de 21 noiembrie 2022. Seismul s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău, potrivit Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Iată toate detaliile mai jos, în articol.

La ora 18:38 s-a produs un nou cutremur în România, în zona seismică Vrancea, Buzău. Seismul a avut 2.8 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 138 de kilometri. Potrivit informațiilor, s-a produs în apropierea următoarelor municipii: 68km E de Brașov, 86km NE de Ploiești, 107km S de Bacău, 124km V de Galați, 125km V de Brăila, 138km N de București, 154km NE de Pitești, 182km E de Sibiu, 189km SV de Iași, 203km N de Ruse.

Cutremur în zona seismică Vrancea, în data de 21.11.2022. Sursă: Infp

Citește și CE S-AR ÎNTÂMPLA ÎN BUCUREȘTI ÎN CAZUL UNUI CUTREMUR DE 7,5 GRADE. CÂȚI OAMENI AR MURI!

Ce trebuie să conțină kit-ul de supraviețuire, în cazul producerii unui cutremur de intensitate mare

În momentul în care s-ar produce un cutremur de o intensitate foarte mare, există posibilitatea să apără riscuri multiple: multe dintre clădirile vechi să se dărâme, surpări de teren, căderea unor bucăți de materiale de construcții ale unor diferite imobile, geamurile se pot sparge, pot apărea crăpături în sol sau alte avarii zonale foarte serioase. În condițiile în care s-ar produce un astfel de seism, ar fi indicat să ai dinainte pregătit un kit de supraviețuire. Nu vei cunoaște niciodată dacă vei fi pus în situația de a rămâne blocat pentru o perioadă, în locuință, din cauza dărâmăturilor sau a altor factori ce apar în urma cutremurului. De aceea, este important să fii pregătit. (Poți afla AICI ce trebuie să faci în caz de seism)

Kit-ul de supraviețuire trebuie să conțină, mai înainte de toate, apă și alimente neperisabile. Trebuie să existe câte 5 litri de apă pentru fiecare persoană din gospodărie, iar alimentele să fie la conservă.

Pe de altă parte, medicamentele și materialele de uz medical sunt foarte importante. Persoanele care suferă de anumite boli trebuie să aibă, întotdeauna, medicamentele necesare și specifice. Pe lângă acestea, asigură-te că ai și analgezice, antiseptice, dezinfectant și bandaje.

De asemenea, există și obiecte care nu trebuie să îți lipsească sub nicio formă: fluierul (cu ajutorul căruia atenționezi că ești blocat / prins sub dărâmături), pătură, briceag, lanternă cu baterii, radio. În condițiile în care alegi și chibriturile să facă parte din kit-ul tău, trebuie să reții că nu pot fi utilizate în orice condiții! În momentul producerii unui seism major, dacă imobilele sunt dărâmate, atunci și instalațiile și țevile vor fi afectate (apă, gaze, instalațiile electrice).

Totodată, nu uita să ai, indiferent de situație, actele într-un loc sigur și ermetic, pentru a le păstra intacte.

Sursă foto: Pixabaym Infp.ro