A fost cutremur în România, în seara aceasta. Ce magnitudine s-a înregistrat

Publicat: 05/10/2022 | 22:32
Cutremur în România. Sursă foto: Pixabay

Un cutremur a avut loc în România, în seara zilei de 5 octombrie 2022. Seismul s-a produs în zona Vrancea. Iată ce au transmis reprezentanții Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

În seara zilei de 5 octombrie 2022, un cutremur a avut loc în România, în zona seismică Vrancea. Potrivit informațiilor, cutremurul a avut 2.8 grade pe scara Richter și s-a înregistrat la ora 20:11. Seismul s-a produs la o adâncime de 76 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 84km E de Brașov, 85km S de Bacău, 108km NE de Ploiești, 115km V de Galați, 120km NV de Brăila, 159km N de București, 166km SV de Iași, 176km NE de Pitești, 195km E de Sibiu, 214km SV de Chișinău.

Un cutremur a avut loc în seara zilei de 5 octombrie 2022. Sursă: Info.ro

Vezi și CÂȚI OAMENI AR MURI ÎN BUCUREȘTI DACĂ AR AVEA LOC UN CUTREMUR PUTERNIC. CIFRELE SUNT ÎNGRIJORĂTOARE

Când ar putea avea loc un cutremur major în România?

Profesorul Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a susținut faptul că un cutremur major ar putea avea loc în țara noastră oricând. O dată aproximativă nu ar putea fi prezentată de specialiști.

Din punct de vedere al omului de știință, orice cutremur și alea mai mici, și cu atât mai mult cele mai mari, sunt extrem de prețioase. Nu ne dorim un cutremur, pentru că știm ce înseamnă: distrugeri, pierderi de vieți omenești. Pe de altă parte, ca om de știință, tu trebuie să fii foarte bine pregătit, să vânezi tot ce se întâmplă ca să ai date. Acestea sunt esențiale pentru ce măsuri vom lua în continuare. Orice studii și inclusiv predicția se bazează pe ce observăm noi, a explicat profesorul Mircea Radulian.

Citește și CE S-AR ÎNTÂMPLA ÎN BUCUREȘTI ÎN CAZUL UNUI CUTREMUR DE 7,5 GRADE. CÂȚI OAMENI AR MURI!

Sursă foto: Pixabay, captură infp.ro